Șefa CNAIR recunoaște: a fost anunțată că va fi demisă din funcție Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Așa cum vă anunțam în exclusivitate pe site-ul nostru ieri, Mariana Ioniță a fost demisă din funcția de director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), vineri, 17 iulie 2021, la prânz.
După publicarea articolului nostru, șefa CNAIR a făcut mai multe declarații pentru site-ul unei asociații. "Mariana Ioniță a declarat că această decizie i-a fost comunicată de actuala conducere a Ministerului Transporturilor, cu toate că oficial nu a fost încă fost adoptată de Consiliul de Administrație.", se spune pe site-ul asociației.
Decizia demiterii Marianei Ioniță urmează să fie consfințită în ședința Consiliului de Administrație al CNAIR, programată să se desfășoare, miercuri, 22 septembrie 2021.
Marianei Ioniță i s-a reproșat că, după licitația pentru autostrada Ploiești-Buzău, care a avut loc săptămâna trecută, ea l-a informat cu prioritate despre participanți pe fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, în loc să îi informeze pe actualul ministru interimar și pe secretarul de stat care a preluat cele mai multe prerogative la MTI.
"Ioniță a ținut să infirme categoric speculațiile apărute în presă, cum că i-ar fi comunicat lui Cătălin Drulă firmele care au depus oferte la licitațiile pentru autostrada A7 Ploiești – Buzău. Fostul ministru al Transporturilor a fost primul care a anunțat, joi, 16 septembrie, numărul ofertelor depuse la respectivele proceduri.", se spune pe site-ul asociației.
Așa se face că Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Transporturilor, și Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat care a preluat cea mai mare parte a atribuțiilor ministrului, au aflat informații despre licitație din declarațiile de presă ale lui Cătălin Drulă.
Mai mult, fostul ministru Drulă a apărut la B1 TV și l-a criticat vehement pe noul președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR, Cristian Pistol.
Furios, vineri, 17 septembrie 2021, la prânz, Pistol a chemat-o pe Mariana Ioniță și i-a cerut să își dea demisia.
Pentru că se baza pe sprijinul unor firme de construcții și politicieni pe care i-a "servit", Ioniță a refuzat să renunțe de bunăvoie la scaunul de director general.
După o discuție cu Pistol, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a demis-o pe Mariana Ioniță, cu data de 22 septembrie 2021.
Cătălin Drulă a fost criticat în nenumărate rânduri că nu a făcut mare lucru la Ministerul Transporturilor dar își arogă meritele pentru proiectele pornite înaintea mandatului său. El a încercat să răspundă acestei acuzații în emisiunea de la B1 TV pe care o puteți vedea mai jos.
Cristian Pistol, consilierul premierului Florin Cîțu pe probleme de infrastructură, a fost numit, pe 16 septembrie 2021, președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR.
El pare să fie favorit în cursa pentru stabilirea succesorului Marianei Ioniță pe funcția de director general al CNAIR.
Citește și alte articole pe aceeași temă:
EXCLUSIV. VIDEO: Mariana Ioniță a fost demisă din funcția de director general al CNAIR
DOCUMENT EXCLUSIV. Doi noi membri numiți în Consiliul de Administrație al CNAIR