Angajații CNIR, chef de pomină la Berăria H. Au sărbătorit „eliminarea” șefului Urtoi

Angajații CNIR, chef de pomină la Berăria H. Au sărbătorit „eliminarea” șefului Urtoi

La mijlocul acestei săptămâni, conducerea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) SA a organizat un chef de pomină la unul dintre localurile de fițe din Capitală, cu ocazia unui eveniment controversat.

Ședința din această săptămână a Consiliului de Administrație de la CNIR SA nu avea pe ordinea de zi decât propuneri care vizau proiectele companiei. Însă… ședința a început cu o surpriză! Unul dintre cei șapte membri ai boardului administrativ de la CNIR, Bogdan Pascu, a propus schimbarea președintelui CA, Cătălin Urtoi. Imediat s-a trecut la vot și, cu patru voturi pentru și trei împotrivă, Cătălin Urtoi a fost demis din funcția de președinte al CA de la CNIR.

Petrecerea-surpriză de la Berăria H

Oarecum surprinzător, după această ședință, conducerea CNIR, în frunte cu directorul general Gabriel Budescu, „a convocat” vreo 40 de persoane din companie la o întâlnire „de lucru” la Berăria H din București. Astfel, cu Gabriel Budescu maestru de ceremonii și secundat de purtătorul său de vorbe, Alex Lancuzov, s-a dat startul unei petreceri de pomină. Mesele au fost invadate de metri de bere și platouri uriașe cu fructe de mare și pește, dar și cu multe alte mâncăruri „de post”. Motivul petrecerii? Nimeni din cei prezenți nu l-a cunoscut, ceea ce a lăsat loc la o mulțime de speculații, cum ar fi și aceea că s-a chefuit pentru că a fost schimbat Cătălin Urtoi.

Cheful a durat ore bune și toată lumea a plecat acasă încântată de inițiativa directorului general. Oare cât a costat petrecerea de la Berăria H organizată de directorul general, Gabriel Budescu?

puterea.ro


BĂNICESCU - VARTA


MAN eTGE
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.