VIDEO Momentul în care un camion lovește o țeavă și se oprește într-o casă

VIDEO Momentul în care un camion lovește o țeavă și se oprește într-o casă

 Un accident rutier petrecut în toiul nopții la Lețcani, județul Iași, a provocat pagube serioase, după ce un TIR a lovit un stâlp de beton și o conductă de gaze.

Un incident rutier grav a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01:00, pe Drumul Național 28, în zona localității Lețcani, județul Iași. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil, lovind un stâlp de electricitate și o conductă de gaz, oprindu-se apoi într-un gard de beton.

„În jurul orei 01:05, Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112 despre producerea unui accident rutier pe DN28, în zona localității Lețcani, unde un autocamion a ieșit înafara părții carosabile. Pentru asigurarea măsurilor specifice la accidentul rutier, au intervenit o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o ambulanță de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

Ajunse la locul accidentului, echipele de intervenție au constatat că autocamionul a rupt un stâlp de beton folosit pentru rețeaua de electricitate, dar și o conductă de gaze naturale. Din fericire, nu au existat victime.

„Echipajele de intervenție au asigurat măsurile specifice, conducătorul autotrenului a refuzat examinarea medicală și transportul la spital”, au adăugat reprezentanții ISU, potrivit 7Iași.

Video AICI


BĂNICESCU - VARTA


MAN eTGE
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.