DEZASTRU: ÎN DOUĂ LUNI, ROMÂNIA POATE PIERDE FONDURILE EUROPENE PENTRU TRANSPORTURI
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Ministerul Transporturilor ar putea să piardă accesul la fondurile europene. Situația ar trebui remediată în următoarele două luni.
Altfel, se va asfalta (fura) doar din fonduri autohtone. Din cauza proastei absorții a fondurilor europene, bugetul Ministerului Transporturilor a pierdut 6 miliarde de lei.
Semnalul de alarmă a fost tras de către Comisarul European Corina Crețu care a anunțat că România are întârzieri în pregătirea proiectelor europene de transport și riscă să piardă fonduri UE alocate pentru acestea.
Transporturile la negru
“Aș sublinia în special necesitatea unei implementări mai eficiente, strategice și rapide a proiectelor de infrastructură mare. În primii aproape trei ani din perioada de programare 2014-2020, niciun nou proiect major de transport nu a fost transmis Comisiei. Pregătirea proiectelor de transport întâmpină întârzieri și ridică îngrijorări cu privire la posibila pierdere a fondurilor UE. Săptămâna trecută am ridicat această chestiune cu premierul Tudose și am cerut ministrului Transporturilor să accelereze pregătirea noii liste de proiecte de transport pentru 2014-2020”, a spus Comisarul European pentru portalul hotnews.
Ne e frică de faptul că veți fura
Gravitatea situației poate fi înțeleasă din faptul că doamna Crețu a lansat aceste avertizări prin mai multe surse.
Prezentă în studioul postului de radio RFI, Crețu a lansat nucleara în transporturi: “România mai are două luni pentru a îndeplini cinci condiţionalităţi impuse de UE, altfel riscă să îi fie suspendate unele linii de finanţare. Una dintre ele vizează transporturile. Pentru exerciţiul financiar curent, au fost introduse o serie de condiţii suplimentare numite condionalităţi ex-ante, menite a asigura Bruxelles-ul de faptul că banii europeni sunt folosiţi aşa cum trebuie în ţările beneficiare. România mai are la dispoziţie doar două luni pentru a îndeplini 5 dintre aceste condiţionalităţi, altfel riscă suspendarea liniilor de finanţare… România a îndeplinit 17 dintre aceste condiţionalităţi ex-ante, dar mai rămân cinci condiţionalităţi restante, despre care am vorbit săptămâna trecută în cadrul întâlnirilor mele cu Guvernul României şi cu miniştrii de resort. E vorba de transport, condiţionalităţi pe transport rutier, feroviar, achiziţii publice. Şi aici este, într-adevăr, o mare problemă pentru dumneavoastră, ştiţi foarte bine că achiziţiile publice afectează pe orizontală toate proiectele. Infrastructura în inovare şi cercetare –suntem pe punctul de a ridica această condiţionalitate ex-ante. În domeniul deşeurilor rămâne o problemă majoră şi a administraţiei publice.”, spune Comisarul European Corina Creţu.
Ea a lăsat deoparte diplomația și a spus foarte clar: nu vă mai dăm bani europeni pentru că ne este frică de faptul că nu îi veți folosi corespunzător, adică pentru autostrăzi, pentru proiecte de infrastructură.
Situația este îngrijorătoare
Câteva zile mai târziu, Corina Crețu a reluat tema cu prilejul întâlnirii avute cu primarul Gabriela Firea, cea care conduce un oraș calamitat din punct de vedere al traficului.
"Situația pe transport este îngrijorătoare pentru noi, a fost și în perioada trecută. Din păcate, doar 300 de kilometri în ultimii 10 ani s-au făcut prin rețeaua de transport european Ten-T. S-au renovat peste 900 de drumuri naționale și aici se vede diferența dintre capacitatea administrativă locală —unde se implică primăriile— dar și faptul că s-au schimbat foarte mulți miniștri ai Transporturilor, lucru care de asemenea a afectat această implementare în ceea ce privește autostrăzile. Noi avem această condiționalitate ex-ante legată de transporturi care nu este încă îndeplinită. Primul pas a fost făcut, acela al adoptării Master Planului de Transport, dar a doua condiționalitate este legată de indicatorii de performanță ai CNAIR, privind Compania Rutieră, și voi discuta acest lucru cu domnul ministru Cuc (fost) ", a precizat Corina Crețu, într-o declarație de presă susținută la sediul Primăriei Capitalei.
Prea multe guverne
Ea a declarat că transporturile sunt un domeniu în care "România are nevoie ca de aer de investiții", atât naționale, dar mai ales europene. Corina Crețu a menționat că unul dintre subiectele pe care dorește să le abordeze în cadrul întrevederii cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, este cel referitor la magistrala 6, linia de metrou București-Otopeni, "foarte importantă, mai ales din perspectiva Campionatului de fotbal din anul 2020".
"În legătură cu decizia prim-ministrului de a oferi doar Băncii Mondiale sau altor instituții (construcția unei autostrăzi Comarnic-Brașov, n.red.), noi nu avem condiționalități din acest punct de vedere. Ceea ce ne interesează este ca autoritățile române să găsească căile cele mai facile pentru implementarea acestor proiecte. În anul 2016, am aprobat 76 de fazări de proiecte. Am primit de la autoritățile române această solicitare pentru că nu s-a reușit realizarea tuturor acestor proiecte la termenul fixat. Și mai sunt 21 de proiecte în curs de a accepta faza a doua, pe care noi le analizăm la Comisia Europeană. În urma deciziei de a accepta fazarea acestor proiecte s-au redus pierderile cu aproape trei miliarde de euro și s-a ridicat, astfel, rata de absorbție pentru perioada 2007-2013 la 90%", a precizat Crețu. Totodată, ea a evidențiat că, în decursul celor trei ani, de când a fost nominalizată pentru funcția de Comisar European, a lucrat cu patru guverne de la București. Crețu a precizat că dorește să ajute autoritățile române în eforturile depuse pentru valorificarea fondurilor europene.
Jumătate de buget, pierdut
Referitor la rectificarea bugetară prin care Guvernul României a tăiat resursele bugetare naționale de la proiectele europene, Comisarul European social-democrat spune că decizia de la București reflectă stadiul de pregătire a investițiilor. Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a rămas cu mai puțini bani pentru că nu are ce proiecte europene de infrastructură să cofinanțeze cu bani de la buget (la fiecare proiect de infrastructură, UE ne oferă 80-85%, iar Guvernul Român pune restul sumei). Cum Ministerul Transporturilor nu reușește să facă proeicte euroepene pentru transport, nici nu are nevoie de fonduri pentru cofinanțare.
De altfel, Ministerul Transporturilor a fost cel mai mare perdant, scăzându-i-se aproape jumătate din bugetul pe anul 2017, conform proiectului de rectificre bugetară de la Ministerul Finanțelor. Banii alocați inițial pentru cheltuielile din proiectele europene marchează pierderi importante, ca urmare a slabei absorbții de fonduri nerambursabile. Ministerul Transporturilor a pierdut 6,25 miliarde lei. Inițial, prin Legea bugetului de stat pe anul 2017, Transporturile au avut prevăzut un buget de 13,7 miliarde de lei, din care 8,3 miliarde de lei numai pentru proiectele europene.
Cum vrea Cuc să deblocheze licitațiile
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc spune că Guvernul pregătește un proiect care ar putea debloca toate proiectele blocate în instanță de contestațiile diverselor firme nemulțumite că au pierdut licitațiile.
"Eu am avut câteva mesaje foarte clare pe care le-am adresat firmelor care activează în momentul acesta în România, atât străine cât și românești. Vreau să se respecte două lucruri: pe de-o parte termenele de execuție și totodată le-am spus să nu mai efectueze contestații lipsite de fundament. Faptul că o firmă nu este pregătită să depună o ofertă pentru un obiectiv de investiții nu este vina Ministerului Transporturilor sau a altcuiva, ci este vina lui pentru că nu are capacitatea să-și producă documentele necesare astfel încât să participe la acea licitație. A veni cu o contestație lipsită de consistență doar pentru a prelungi aceste termene nu cred că este OK și este o procedură și un mecanism pe care eu îl dezagreez. Lucrul acesta eu l-am transmis tuturor firmelor pentru că am fost de nenumărate ori pe șantiere," a declarat Răzvan Cuc la DCNews Live.
Proiectul la care lucrează Guvernul prevede un singur termen de depunere a contestațiilor, ulterior urmând să se demareze lucrările. Există și proceduri de compensație financiară pentru firmele care depun contestații, iar instanța le dă dreptate.
"Nu pot să-i oblig să nu depună contestație, pentru că este dreptul lor. La ce se lucrează acum și la ce a lucrat Guvernul este acel proiect privind achizițiile strategice, unde avem încorporate și proiectele de la Ministerul Transporturilor, astfel încât să avem un singur termen de contestație stabilit prin această lege, ulterior să se poată demara proiectul de investiție. Este dreptul fiecărei firme să se ducă în tribunal, însă noi în tot acest răgaz demarăm proiectul. Așteptăm decizia instanței, dar până atunci să știm că avem, practic, 80% din punct de vedere fizic. În cazul în care câștigă în instanță, probabil că își vor primi toate sumele care au fost cheltuite la acea licitație și o cotă din profit. Sunt discuții cu Comisia Europeană și se așteaptă un punct de vedere," a completat Răzvan Cuc.
Articole înrudite
- S-au făcut plăți de 2,3 miliarde euro din bani europeni pentru transporturi
- Pentru ce autostrăzi din România dă Comisia Europeană bani. Lista proiectelor
- Camioanele europene cu alcool pot intra în Rusia
- Ministerul Transporturilor a absorbit 1,384 miliarde de lei pe proiecte din fonduri europene
- Astăzi, începe înscrierea firmelor care doresc să obţină microgranturi din fonduri europene