Brexit. Guvernul britanic amână aplicarea unor controale vamale Recomandat

Brexit. Guvernul britanic amână aplicarea unor controale vamale

Guvernul Marii Britanii a decis amânarea aplicării unor controale vamale prevăzute în contextul Brexit.

Cauza acestei amânări o constituie potenţialul impact asupra aprovizionării companiilor cu produse, potrivit The Guardian.

Controalele vamale la produse alimentare importate din Uniunea Europeană, care urmau să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2021, vor fi amânate până în iulie 2022.

„Pandemia a generat efecte pe termen lung asupra companiilor, atât în Marea Britanie, cât şi în Uniunea Europeană. De asemenea, există presiuni asupra reţelelor de aprovizionare, cauzate de o serie de factori, precum pandemia şi majorarea tarifelor de transport. Aceste presiuni sunt resimţite în principal în sectorul agroalimentar”, afirmă un oficial guvernamental de la Londra, Penny Mordaunt.

Însă Uniunea Naţională a Fermierilor britanici şi Federaţia pentru Alimente şi Băuturi contestă decizia Guvernului Boris Johnson, argumentând că de fapt sunt avantajate companiile din Uniunea Europeană, în detrimentul celor britanice.

Pe de altă parte, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au în continuare disensiuni asupra aplicării prevederilor Acordului Brexit.

Guvernul de la Londra refuză să aplice controalele vamale la limita administrativă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, cu toate că și-a asumat acest angajament în momentul stabilirii relaţiilor comerciale post-Brexit.

Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, a declarat că Uniunea Europeană va analiza situaţia şi va propune măsuri în următoarele săptămâni.

Retragerea Marii Britanii din UE a generat o stare generală de nemulţumire şi violenţe în provincia britanică Irlanda de Nord. Provincia britanică Irlanda de Nord menţine unele reglementări UE, în virtutea Acordului Brexit, pentru a fi evitate controalele vamale la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. În ultimele luni au apărut probleme privind transportul mărfurilor între provincia britanică Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Unele puncte vamale portuare au fost închise, după ce angajaţii responsabili de verificări au primit ameninţări.

În contextul retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie a fost nevoită să acorde un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord în relaţia cu UE pentru a evita apariţia controalelor vamale la frontiera cu Irlanda, ceea ce ar fi afectat semnificativ Acordul de Pace din Vinerea Mare (1998), care a pus capăt conflictului militar nord-irlandez. Însă menţinerea reglementărilor UE în Irlanda de Nord generează probleme privind tranzitul mărfurilor spre şi dinspre restul Marii Britanii.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.