ALBUM FOTO. Prima unitate MAN TGX Individual Lion S - livrată în România Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
MHS Truck & Bus Group a livrat, în luna septembrie, către Samba Company, o companie de transport din Pașcani, prima unitate ediție specială MAN TGX Individual Lion S.
Divizia de transport a Samba Company s-a înființat în 2010. În perioada de vârf, compania a deținut o flotă de 16 camioane, toate MAN. În prezent aceasta deține o flotă de 11 vehicule, dintre care 8 MAN.
“Această ediție specială este prima livrată în România, camionul fiind realmente special. Până la final de an vom mai livra câteva astfel de unități. Spun câteva, pentru că depindem de ieșirea lor din producție”, a declarat Elena Claudia Iordache, CEO MHS Truck & Bus.
Proprietarul companiei este fan declarat al mărcii bavareze. “Primul camion al companiei a fost MAN și am lucrat aproape în permanență cu această marcă.”, a declarat proprietarul companiei. Samba Company efectuează operațiuni de transport frigorific intracomunitar, dar și curse tur-retur, în special spre Marea Britanie. Autotractorul MAN TGX Individual Lion S va fi utilizat în curse tur-retur. “MAN a fost mereu plăcerea mea. Iar când a fost lansată ediția specială Individual Lion S, am considerat că, după 10 ani de muncă grea, era momentul să cumpărăm și un camion special pentru companie. Camionul va fi condus de un șofer cu vechime în firmă.”, a mai adăugat proprietarul Samba Company.
Autotractorul MAN TGX Individual Lion S al Samba Company, este configurat, pe lângă echiparea standard, cu pachet aproape complet de echipamente opționale, inclusiv televizor de 22 de inchi. Chicineta (cuptor cu microunde și cafetieră) a fost înlocuită cu un al doilea pat necesar atunci când vor fi efectuate curse în echipaj. Autotractorul este propulsat de motorul de 510 CP.
La exterior, autotractorul ediție specială MAN TGX Individual Lion S se remarcă prin bara de protecție și carcasele oglinzilor acoperite cu folie ce imită fibra de carbon. Elementele de culoare roșie, jantele negre, barele de inox din partea frontală, parasolarul MAN Individual și proiectoarele montate pe plafon accentuează designul impresionant, cu aspect sportiv.
Interiorul cabinei se ridică și el la nivelul exteriorului, șoferul fiind cu adevărat răsfățat la bordul acestei ediții. Caracterul sportiv este subliniat de cusăturile roșii ale volanului multifuncțional. Aceleași cusături roșii sunt prezente și pe tapițeria scaunelor, acoperite cu piele Alcantara cu model hexagonal. Același roșu, predominant, este folosit și pentru centurile de siguranță, precum și pentru leii brodați pe tetiere.
Pachetul standard de confort pentru șofer include scaune premium, volan cu o gamă de ajustare generoasă și sistemul multimedia de top, cu ecran de 12,3 inchi. Dintre sistemele de asistență cu care este dotat autotractorul enumerăm Adaptive Cruise Control cu funcție Stop & Go, MAN ComfortSteering, Lane Return Assist, asistență la schimbarea benzii la viraj și pentru faza lungă.
MAN TGX Individual Lion S se remarcă atât prin eleganță cât și prin putere. Acesta poate fi echipat cu versiunea de top a motorului D26 (510CP) sau cu motorul D38 (540–640 CP).
https://tirmagazin.ro/news/album-foto-prima-unitate-man-tgx-individual-lion-s-livrata-in-romania#sigProIdd747da8fc2
Articole înrudite
- 1.500 de camioane Volvo FH Aero pentru transportatorul italian Lannutti
- VIDEO. Gheorghe Vlase, ambasadorul Ford F-MAX
- Un singur tractor la protestele din Piața Victoriei. Cine le-a „deturnat” politic?
- Transportatorii și fermierii vor protesta 3 zile în București. Au luat aprobarea
- Ce au obținut transportatorii după negocierile cu ministrul Grindeanu. Lista completă