În CNAIR, "lipsa de experiență a factorilor de decizie este una din cauzele care conduce la întârzierea și calitatea îndoielnică a unor proiecte" Recomandat

În CNAIR, "lipsa de experiență a factorilor de decizie este una din cauzele care conduce la întârzierea și calitatea îndoielnică a unor proiecte"

Am primit pe adresa redacției o scrisoare de la un inginer constructor CFDP, specializat în Consolidări de Terasamente, cu o vechime profesională de 35 de ani, care vorbește despre modul dubios în care se fac angajările în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Redăm integral această scrisoare:

"Aș dori să vă expun cazul meu ca fost angajat la CNAIR. Numele meu este Alexandru Hoffman. Am vârsta de 60 de ani. Experiența mea în domeniul construcției de drumuri este de 35 de ani ca inginer cu specializarea CFDP. Sunt de asemenea absolvent al Liceului german din București. Am lucrat în execuție, inclusiv în Germania, în consultanță și o mare parte din cei 35 de ani, în proiectare la IPTANA. Specializarea mea, începând de la examenul de diplomă de inginer care a avut ca temă consolidarea unui teren de fundare cu capacitate portantă redusă la un drum din zona Deltei Dunării, a fost cea din domeniul geotehnicii. Activitatea mea de bază în acest domeniu a constat în proiectarea de lucrări de stabilizare a alunecarilor de teren din zona drumurilor, lucrări de susținere a taluzurilor și versanților, lucrări de îmbunătățire și ranforsare a terenurilor de fundare ale terasamentelor de drum. Am avut funcții de șef proiect, șef de colectiv, verificator intern de proiecte și consilier tehnic, ca să enumăr pe cele mai importante. În luna aprilie a anului curent am aflat că se scot la examen posturi de ingineri la unități de implementare a studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice de execuție. Am considerat că la experiența mea, mai ales de inginer proiectant, mi-aș putea aduce contribuția la sfârșit de carieră pentru activitatea de derulare a unor proiecte de autostrăzi și de drumuri expres. Am participat la examenul care s-a dat atât scris, cât și oral, obținând nota cea mai mare din 7 participanți la proba scrisă și a doua notă la proba orală. Acest lucru se poate constata pe site-ul CNAIR la secțiunea CARIERE. Din cele 7 posturi vacante scoase la concurs, au fost admise doar 2 persoane, printre care și subsemnatul. Acest fapt m-a surprins întrucâtva, pentru că la proba scrisă am trecut 6 din 7, astfel încât la proba orală au picat 4 persoane. Deci cu toate că ar fi fost necesar un număr de 7 persoane cu o experiență de minimum un an, exigența a fost foarte ridicată la examenul oral, care în mod normal ar fi trebuit să fie un interviu de angajare. În schimb ne-am confruntat cu un fel de repetare a examenului scris cu verificarea unor cunoștințe tehnice în limba engleză, cât și verificarea unor noțiuni de AUTOCAD. Nu vreau să mai fac comentarii despre experiența profesională a persoanelor din comisia de examinare. Totuși, aparent, concursul s-a desfășurat în condiții normale și corecte pentru toți concurenții.
Așa s-a întâmplat că am renunțat la postul meu de consilier tehnic la o firmă privată ca, m-am gândit eu, să-mi aduc contribuția prin experiența mea, acolo unde ar fi fost mai mare nevoie. Cu părere de rău vreau să vă aduc la cunoștință că la ora actuală mai importante sunt pentru implementarea unor proiecte tehnice de mare importanță și anvergură din țara noastră chestiunile de ordin birocratic, cele pur tehnice, cum ar fi verificarea pieselor scrise și desenate ale acestor documentații tehnice trecând în plan secundar cel mult. Lipsa de experiență a factorilor de decizie (este adevărat că și procedurile și reglementările legislative europene, posibil din vina traducerilor eronate ale acestora) este una din cauzele care conduce la întârzierea și calitatea îndoielnică a unor proiecte. De asemenea, sunt acceptate termene de predare nerealiste. În acest mod, prestatorii sunt puși în situația de a elabora niște documente și planșe în mare viteză fără a avea la bază studii geotehnice conforme.
În ce mă privește, în data de 14 iulie, am fost chemat la serviciul personal al CNAIR pentru a mi se înmâna o decizie semnată de domnul director general adjunct, Gabriel Budescu, în care în baza unui document raport al direcției tehnice, mi s-a pus in vedere că din 15.07.2021 , adică din ziua următoare, fiind în perioada de probă, îmi încetează contractul de muncă la CNAIR. Astfel, la 60 de ani, cu o lună înainte de a împlini 35 de ani de vechime, vechime minimă pentru a putea beneficia de măcar o pensie anticipată, am fost lăsat pe drumuri din motive pe care nu le cunosc nici in momentul de față, deoarece nu mi s-a dat o copie a raportului care a stat la baza acestei decizii care, printre altele, îmi compromite și îmi discreditează cariera profesională.
Am cerut o audiență la dl. ministru Drula înregistrată la MTI cu nr-ul 29183 din 16.07.2021 și am făcut și solicitări atât verbal, cât și în scris catre CNAIR pentru a mi se pune la dispoziție copia raportului direcției tehnice prin care s-ar justifica încetarea contractului de muncă. La solicitările verbale am primit un răspuns negativ. La celelalte solicitări scrise, până în momentul de față, nu am primit nici un răspuns. Constat astfel cu surprindere, că pe experiența profesională nu se mai pune prea mult preț. De asemenea, țin să menționez că domeniul de consolidări de terasamente rutiere în cadrul CNAIR nu este acoperit prin nici un specialist, din câte știu, și mai ales de cineva având experiența mea în domeniu. Nu cred că este nevoie să vă mai precizez cât de important este acest domeniu în ceea ce privește integritatea drumurilor.
De asemenea, nu știu dacă sunt foarte mulți cu funcții de conducere în CNAIR care au dat concursuri pentru posturile respective. Și dacă ar fi dat examene, mă gândesc cine ar fi elaborat subiectele, din ce persoane ar fi fost constituite comisiile de examinare și la câți șefi și directori li s-au întrerupt contractele de muncă în perioada de probă, după ce au câștigat prin concurs postul respectiv.
Doresc să mai precizez cu privire la condițiile de muncă puse la dispoziție de această companie națională, că nu am beneficiat nici măcar de un calculator vechi ca să pot să-mi desfășor activitatea în mod normal, astfel încât m-am simțit obligat să iau un laptop vechi neperformant de acasă și să lucrez cum s-a putut cu acesta cele 3 luni de probă minus 2 săptămini de CM pentru faptul că am fost bolnav de COVID.
Pentru a evita orice fel de neînţelegeri vreau să vă precizez că nu am nici o pretenţie de la CNAIR. Vreau doar ca opinia publică să fie informată cu privire la cine şi în ce fel se ocupă în acest moment de destinele infrastructurii rutiere din România. Eu consider că este și mai neadecvată situația decât cea de dinainte, adică începând din 1990 încoace.
Cu rugămintea de a analiza și mediatiza situația în care mă aflu,
Cu deosebită stimă,
Alexandru Hoffman, inginer constructor CFDP, specializat în Consolidări de Terasamente, vechime profesională de 35 de ani".

Am cerut, printr-o adresă oficială și punctul de vedere al CNAIR:

"Către CNAIR SA

În atenția doamnei Mariana Ioniță,

Stimată doamnă Mariana Ioniță,

Vă rugăm să ne sprijiniți cu informații pentru realizarea unui articol despre aspecte ce vizează angajările din CNAIR, care urmează să fie publicat în revista TIR Magazin și pe site-ul TIRMagazin.ro.
În acest sens, am formulat o serie de întrebări, care ne-ar ajuta să ne completăm documentarea jurnalistică:

1) Care sunt motivele pentru care inginerului Alexandru Hoffman i-a fost întreruptă perioada de probă și nu a fost angajat în CNAIR?

2) De ce nu i s-au comunicat domnului Hoffman motivele pentru care i s-a refuzat angajarea definitivă?

3) Este actuala campanie CNAIR de angajări de personal tehnic una care are ca scop creșterea calității forței de muncă din companie sau doar un pretext pentru a aduce în companie, pe criterii clientelare, diverse persoane?

4) Câți dintre angajații cu funcții de conducere în CNAIR au dat concursuri pentru posturile pe care le ocupă și câți au fost numiți pe criterii politice?

Rugămintea noastră este să ne trimiteți răspunsul prin email, până luni, 16 august 2021, dată la care noi încheiem ediția."
Până la data publicării acestui articol, nu am primit niciun punct de vedere din partea CNAIR. Îl vom publica în momentul în care acesta va ajunge la noi.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.