Breaking news: Cristian Pistol este noul director general al CNAIR Recomandat

Breaking news: Cristian Pistol este noul director general al CNAIR

Cristian Pistol, fost consilier pentru Infrastructură al premierului Florin Cîțu, a fost numit azi, 27 septembrie 2021, în funcția de director general al CNAIR.

cristian pistol director general cnair

Pistol a fost numit, pe 16 septembrie 2021, președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR.
TIR Magazin a anunțat încă de atunci că el era favoritul în cursa pentru stabilirea succesorului Marianei Ioniță pe funcția de director general al CNAIR.
Vă reamintim că ședința Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care urma să aibă loc pe 22 septembrie 2021, a fost amânată până azi, 27 septembrie 2021.
Mariana Ioniță, directorul general al Companiei, și-a luat acum o săptămână rămas bun de la colegii ei. Între timp, însă, printr-o intervenție a unuia dintre protectorii ei, un cunoscut constructor de drumuri din Moldova, CA-ul care urmează să o demită a fost amânat cu aproape o săptămână.
Prin această amânare, Mariana Ioniță a reușit să rămână pe postul de director general al CNAIR până după finalizarea alegerilor interne din Partidul Național Liberal. Șefa CNAIR spera că alegerile vor fi câștigate de Ludovic Orban, unul dintre oamenii cu care ea avea "linie directă", și că în acest fel va rămâne în continuare pe funcție.
Orban a ratat șansa să ia un nou mandat la președinția partidului de guvernământ. Contracandidatul său, premierul Florin Cîțu, a beneficiat atât de pârghii economice de negociere cât și de sprijinul președintelui Klaus Iohannis, adică al tuturor serviciilor de informații românești.
Așa cum vă anunțam în exclusivitate pe site-ul nostru, vineri, 17 iulie 2021, la prânz, Mariana Ioniță a fost demisă din funcția de director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
După publicarea articolului nostru, șefa CNAIR a făcut mai multe declarații pentru site-ul unei asociații. "Mariana Ioniță a declarat că această decizie i-a fost comunicată de actuala conducere a Ministerului Transporturilor, cu toate că oficial nu a fost încă fost adoptată de Consiliul de Administrație.", se spune pe site-ul asociației.
Decizia demiterii Marianei Ioniță urma să fie consfințită în ședința Consiliului de Administrație al CNAIR, programată să se desfășoare, miercuri, 22 septembrie 2021.
Marianei Ioniță i s-a reproșat că, după licitația pentru autostrada Ploiești-Buzău, ea l-a informat cu prioritate despre participanți pe fostul ministru al Transporturilor Cătălin Drulă, în loc să îi informeze pe actualul ministru interimar și pe secretarul de stat care a preluat cele mai multe prerogative la MTI.
"Ioniță a ținut să infirme categoric speculațiile apărute în presă, cum că i-ar fi comunicat lui Cătălin Drulă firmele care au depus oferte la licitațiile pentru autostrada A7 Ploiești – Buzău. Fostul ministru al Transporturilor a fost primul care a anunțat, joi, 16 septembrie, numărul ofertelor depuse la respectivele proceduri.", se spune pe site-ul asociației.
Așa se face că Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Transporturilor, și Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat care a preluat cea mai mare parte a atribuțiilor ministrului, au aflat informații despre licitație din declarațiile de presă ale lui Cătălin Drulă.
Mai mult, fostul ministru Drulă a apărut la B1 TV și l-a criticat vehement pe noul președinte al Consiliului de Administrație al CNAIR, Cristian Pistol.
Furios, vineri, 17 septembrie 2021, la prânz, Pistol a chemat-o pe Mariana Ioniță și i-a cerut să își dea demisia.
Pentru că se baza pe sprijinul unor firme de construcții și politicieni pe care i-a "servit", Ioniță a refuzat să renunțe de bunăvoie la scaunul de director general.
După o discuție cu Pistol, secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a demis-o pe Mariana Ioniță, cu data de 22 septembrie 2021.
Cătălin Drulă a fost criticat în nenumărate rânduri că nu a făcut mare lucru la Ministerul Transporturilor dar își arogă meritele pentru proiectele pornite înaintea mandatului său. El a încercat să răspundă acestei acuzații în emisiunea de la B1 TV pe care o puteți vedea mai jos.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.