CEI MAI BUNI ȘOFERI FORD TRUCKS - PREMIAȚI PENTRU STILUL DE CONDUS Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Cefin Trucks încheie cea de a doua ediție a Ford Trucks Best Driver Challenge - competiție organizată pentru a pune în valoare aptitudinile șoferilor Ford Trucks precum și performanțele vehiculelelor comerciale grele Ford.
Ediția s-a derulat în perioada 17 septembrie–17 octombrie 2018 și a inclus două categorii de participare: Transport și Construcții.
În cadrul competiției s-au înscris 79 de concurenți, șoferi de vehicule comerciale Ford Trucks, criteriul de departajare a fost punctajul obținut prin sistemul ViaSat, punctaj care ia în considerare stilul de condus și consumul mediu de combustibil/kilometru obținut în perioada concursului.
Monitorizarea rezultatelor obținute în concurs s-a făcut prin intermediul Via Track -soluția profesională de monitorizare și management a flotelor auto prin GPS, sistem oferit de ViaSat, unul dintre partenerii strategici Cefin Trucks.
“Costurile asociate parcului auto sunt o componentă importantă într-o companie cu specific de transport de marfă, costurile cu combustibilul și întreținerea mașinii deținând o mare pondere în cheltuilelile companiei. Printre soluțiile de optimizare ale acestor costuri se numără și adaptarea stilului de condus al șoferilor la condițiile de drum, la tipul de încărcătură transportată și la genul de activitate pe care o întreprind.”, declară Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.
“Una dintre modalitățile de îmbunătățire a stilului de condus este motivarea șoferilor prin premierea celor mai bune rezultate, obiectiv pe care ni l-am propus și noi în cadrul competiției Ford Trucks Best Driver. Edițiile derulate până în prezent au demonstrat că acest proiect participă la optimizarea stilului de condus, motivarea angajaților, reducerea costurilor și, în final, contribuie la eficientizarea activității firmelor de transport.”, mai adaugă Albarosa
“Aplicația ViaTrack, sistem de monitorizare folosit în cadrul competiției Ford Trucks Best Driver, permite monitorizarea și aprecierea stilului de condus ținând cont de multiple criterii și oferă rapoarte complexe cu privire la consumul de carburant. Pornind de la aceste informații, firmele de transport pot instrui șoferii în vederea optimizării stilul de condus, indicându-le exact ce parametri pot fi îmbunătățiți și pot monitoriza cu un înalt grad de acuratețe activitatea fiecărui vehicul din flota.”, declară Cati Mocanu, Director General Viasat Systems.
Toate informațiile cu privire la utilizarea vehiculelelor, costurile asociate și soluțiile de optimizare a stilului de condus pot fi accesate prin sistemul de Management de Flote ViaTrack, pe care Ford Trucks îl pune gratuit la dispoziția clienților săi timp de doi ani.
Competiția Ford Trucks Best Driver se derulează în condițiile de utilizare de zi cu zi ale vehiculelor. Concursul nu implică nicio modificare a programului obișnuit de lucru al șoferilor ci doar eficientizarea stilului de condus. În aceste condiții, pe parcursul celei de a doua ediții, reducerile de consum mediu de combustibil observate au fost de până la 10%, față de luna anterioară.
Printre primii clasați ai celei de a doua ediții Ford Trucks Best Driver s-au înregistrat consumuri medii, pentru întreaga perioadă de competiție, de 26,62 litri/100 km, pentru Categoria Transport, și 33,58 litri/100 km, pentru categoria Construcții.
Premiile puse în concurs au fost vouchere cadou în valoare de 500 de euro pentru primii cinci clasați la categoria Transport și primii cinci clasați la categoria Transport.
Despre Ford Trucks
Ford Trucks este unul dintre cei mai mari producători internaționali de camioane grele din lume. Compania produce o gamă largă de vehicule, care include autotractoare, camioane de construcții și vehicule speciale, cu greutate de peste 16 tone. Rezultatele dovedite ale calității, durabilității și eficienței vehiculelor utilitare Ford stau la baza strategiei internaționale a produselor firmei.
Ford Trucks combină mai mult de o jumătate de secol de experiență de design și producție cu expertiza în dezvoltarea produselor specifice pieței, pentru a proiecta componentele principale ale vehiculelor comerciale, inclusiv motoarele noi. În prezent, Ford Trucks operează în Europa de Est și Centrală, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia și Comunitatea Statelor Independente (CIS) și continuă dezvoltarea rețelei internaționale pe trei continente. Sute de mii de camioane din întreaga lume pornesc la drum în fiecare zi cu încrederea pe care o oferă Ford.
Despre Cefin Trucks
Cefin Trucks este unic importator al mărcii Ford Trucks în România. Compania este un partener de încredere al transportatorilor, activând de peste 20 de ani în domeniul auto ca furnizor de servicii și produse pentru profesioniștii din lumea transporturilor. Rețeaua de distribuție și asistență tehnică este prezentă în București, Constanța, Brașov, Craiova, Timișoara, Deva, Arad, Bacău, Suceava, Cluj, Oradea și Baia Mare. Pachetul complet de servicii oferite de Cefin Trucks integrează, pe lângă serviciile Post Vânzare, oferirea de soluții financiare optimizate, servicii de TradeIn, servicii de BuyBack, servicii de instruire a utilizatorilor și, nu în ultimul rând, servicii telematice.
Despre Via Sat
Viasat Systems, companie prezentă pe piața românească de telematică din 2001 (sub numele de Cefin Systems Romania), a devenit parte a grupului Italian Viasat în anul 2015, în urma unei colaborări anterioare, de peste 10 ani. Având o bază tehnologică solidă, experiență în management de proiecte și dezvotare HW&SW, Viasat Systems s-a poziționat pe piața de profil ca o companie matură, de încredere, având în noua structură posibilități reale de creștere și dezvoltare.
Cu aceste premise Viasat Systems se adresează companiilor cu flote auto activând în domenii variate ca: transport intern și internațional, distribuție, rent-a-car, vânzări, servicii, salubritate, construcții, security.
Articole înrudite
- VIDEO. Vulcangas: prima stație de LNG și Bio-LNG din România
- Transportatorii rutieri din Caraş-Severin vor fi verificaţi de inspectorii de muncă. Și la sediu!
- Un cunoscut transportator a cerut insolvența!
- Camion în valoare de 60.000 de lei, confiscat de polițiști pentru transport ilegal de lemn
- Colți de morsă găsiți într-un camion care transporta boabe de soia