VIDEO. Vaslui: o mamă a trei copii a pierit sub roțile unui camion Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Un camion cu semiremorcă a lovit astăzi o femeie de 45 de ani care ieșise, din schimbul trei, de la serviciu, în dreptul unei ferme de păsări din localitatea Bălteni, județul Vaslui.
Femeia nu a fost atentă la manevrele unui autotren care dădea cu spatele și a fost suprinsă de mastodont.
La fața locului a fost solicitată a o ambulanță dar medicii nu au putut decăt să constate decesul.
De asemenea, de îngrijiri medicale a avut nevoie și șoferul autotrenului, un bărbat de 36 de ani, cu experiență.
Acesta a suferit un șoc și a fost transportat la spital.
Cazul a intrat acum și în atenția polițiștilor care fac cercetări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.
Victima accidentului este mamă a trei copii.
Sătenii povestesc că Lucica C. are trei fete, două dintre ele majore și una elevă în clasa a XI-a.
“Dintre cele trei fete, doar una mai stătea cu ea pentru că încă este la școală. Cea mai mare este căsătorită și stabilită în străinătate, iar cealaltă, din câte am înțeles, locuiește la Munteni de Sus", spun oamenii din Bălteni.
Mai mult, martorii povestesc că, ieșită de la muncă din schimbul de noapte, victima s-a oprit să-și aprindă o țigară și nu a văzut autotrenul. Pentru a se feri de ploaie, avea gluga trasă pe cap.
Video
Articole înrudite
- Autostrada București-Pitești, blocată de un camion rămas pe carosabil
- Video. VERSUS S03E06: Impozitarea diurnelor șoferilor profesioniști
- VIDEO. CEO-ul AIC Group în postura de Ghost Rider
- VIDEO. Mai multe persoane încarcerate la impactul cu un camion
- VIDEO. Oktoberfest 2024 la Schmitz Cargobull România