VIDEO. Scurgeri de carburant pe DN2-E85 după o ciocnire între camioane Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Două camioane de mare tonaj s-au ciocnit, vineri seara, pe DN2-E85.
În urma acestuia, a fost necesară intervenția mai multor autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, din cauza unor scurgeri importante de carburant.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, accidentul rutier s-a produs la intersecţia dintre DN2-E85 şi drumul spre comuna Racoviţeni, două persoane fiind rănite în urma evenimentului: „Este vorba de o coliziune între două camioane de mare tonaj, conduse dinspre Vrancea către Buzău, de către un şofer de 63 de ani, din Ialomiţa, şi unul de 41 de ani, din Suceava.
Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi şoferi, care au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”.
La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale aparţinând Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
„Au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi, în sprijin, o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Au fost două victime conştiente, cooperante care au fost evaluate de către echipajele de la faţa locului. Nu au fost încarcerate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Alisa Antonia Ioniţă.
Articole înrudite
- VIDEO. Vulcangas: prima stație de LNG și Bio-LNG din România
- Video. VERSUS S03E06: Impozitarea diurnelor șoferilor profesioniști
- VIDEO. CEO-ul AIC Group în postura de Ghost Rider
- VIDEO. Șeful Iveco România: despre anul 2024 și combustibilii alternativi
- VIDEO. Mai multe persoane încarcerate la impactul cu un camion