VIDEO: Migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în microbuze de transport Recomandat

VIDEO: Migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în microbuze de transport

Polițiștii de frontieră din cadrul I.G.P.F – Direcția de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere, cu sprijinul celor din cadrul I.T.P.F. Timișoara şi a lucrătorilor din cadrul D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor DIICOT- Structura Centrală, au destructurat un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În perioada februarie - mai 2020, polițiștii de frontieră din cadrul I.G.P.F – D.PCMIIT și I.T.P.F. Timișoara - BPCMIIT au documentat activitatea infracţională a unor persoane despre care deţineau date ca sunt implicate în acţiuni care vizează traficul de migranţi pe ruta Bulgaria/Serbia – România - Ungaria - state din vestul Europei.

A fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar în baza delegărilor primite, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au probat activitatea infracţională desfăşurată de gruparea organizată, acţiunea fiind denumită generic ”GREAT EXPECTATIONS”.

Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că din gruparea infracțională fac parte cetățeni români domiciliaţi pe raza Municipiului București și a județelor Ialomița, Călărași şi Timiş, care erau sprijiniți de către un cetățean tunisian stabilit în România, responsabil cu recrutarea și găzduirea migranţilor.

Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că începând din luna februarie 2020, gruparea infracțională a activat pe teritoriul României, prin racolarea, îndrumarea, călăuzirea și transportarea migranţilor intrați ilegal pe teritoriul ţării noastre din Serbia, dar și a unor persoane, cetățeni străini, intrați legal în România, dar care nu aveau drept de circulație în Spațiul Schengen. Aceştia aveau ca destinație finală Germania, costul unui astfel de transport fiind de 2.000 – 2.500 de euro, pentru fiecare migrant.

În vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat migranţii erau ascunşi în locuri special amenajate în microbuze de transport persoane, care efectuau curse cu cetăţeni români care declarau că merg să muncească în state din vestul Europei.

Începând cu data de 01.06.2020, polițiștii de frontieră au monitorizat persoanele suspecte în cauză în timp ce derulau un transport de migranți. Astfel, în data de 02.06.2020, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunși într-un loc special amenajat în interiorul unei autoutilitare, șapte cetățeni egipteni care urmau să fie scoşi ilegal din România de şoferul microbuzului, cetăţean român, şi alţi doi însoţitori ai acestuia, tot cetăţeni români. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul DIICOT în vederea audierii. De asemenea, în municipiul Timişoara au mai fost identificate alte două microbuze, modificate cu locuri special amenajate pentru ascundere, precum şi un autoturism, folosite de membrii reţelei la transportul migranţilor.

Tot în data de 02 iunie 2020, au fost efectuate patru percheziții domiciliare pe raza mun. Bucureşti şi a judeţelor Timis şi Ialomiţa, fiind puse în aplicare șase mandate de aducere, emise de DIICOT pe numele persoanelor suspecte.

În cauză, față de membrii grupării sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți și inițiere, constituire, sprijinire și aderare la un grup infracțional organizat.

La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost aduşi la audieri 15 cetăţeni români şi un cetăţean tunisian, faţă de cinci dintre aceştia procurorul de caz dispunând măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile. Faţă de celelalte 11 persoane a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

Documentarea activității infracționale a fost realizată cu suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.