Video: Italia. Șoferul profesionist care a ucis 2 oameni ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Un șofer profesionist român de 41 de ani, care a produs un grav accident de circulaţie în Italia, în martie 2017, ar putea scăpa cu închisoare cu suspendare, după ce firma de asigurări a companiei pentru care lucra a plătit daune în valoare de circa un milion de euro.
În ziua fatidică din martie 2017, românul, care conducea un camion greu, a pierdut controlul volanului, iar mastodontul a ieşit în afara carosabilului şi a făcut prăpăd printre muncitorii aflaţi pe un şantier deschis pe marginea drumului.
Conform Il Secolo XIX, TIR-ul a lovit în plin un grup de cinci muncitori. Doi dintre ei au murit, iar alţi trei au fost grav răniţi.
Alte două persoane care se aflau într-un autoturism au fost rănite, după ce, surprins de tragedia petrecută, şoferul maşinii respective s-a înfipt cu aceasta direct în TIR-ul ieşit în afara carosabilului.
La termenul de miercuri, avocatul românului a prezendat dovezile conform cărora s-au achitat daune de circa un milion de euro atât către urmaşii muncitorilor morţi, dar şi celor cinci răniţi şi administratorului porţiunii de drum.
Verdictul final se va da pe 19 martie anul viitor, însă ultimele informaţii arată că românul scapă cu o condamnare de doi ani de închisoare cu suspendare, având încheiat un acord de recunoaştere a faptelor cu anchetatorii.
Video
Articole înrudite
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?
- Cum a fost pedepsit un șofer de camion care a produs un accident în lanț în Germania?
- Video. VERSUS S03E06: Impozitarea diurnelor șoferilor profesioniști
- VIDEO. CEO-ul AIC Group în postura de Ghost Rider
- VIDEO. Mai multe persoane încarcerate la impactul cu un camion