Video- Iohannis: "Staţi acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări!" Recomandat

Video- Iohannis: "Staţi acasă, altfel, după sărbători vom avea înmormântări!"

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, miercuri, 15 aprilie 2020, că va solicita ministrului de Interne şi premierului să revină asupra acordului dintre Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română.

El le-a transmis românilor să stea acasă pentru că, altfel, după Sărbătorile de Paște, vom avea parte de înmormântări. Șeful statului a anunțat că bilanțul îmbolnăvirilor de coronavirus în România a ajuns la 7.200.
El a declarat, într-o transmisiune de la Palatul Cotroceni, că, din păcate, nu avem niciun motiv de relaxare, pentru că avem 20 de morţi în 24 de ore.
"Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem niciun motiv de relaxare. Avem între timp peste 7200 de cazuri infectate. Avem, de ieri până astăzi, 20 de persoane care au murit și 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci, nici vorbă de relaxare. Și ca să fie foarte, foarte clar și nu a ajuns încă la toată lumea. Cuvântul de ordine este stați acasă. Este regretabil să observăm, și în viața noastră și în viața publică, că, de multe ori, cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații.", a spus președintele despre acordul dintre MAI și BOR.
"Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles prea bine ce se dorește acolo. Nu este cazul să ne relaxăm, iar explicațiile care s-au dat au fost prea optimiste", a declarat Iohannis.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.