VESTA INVESTMENT- CEL MAI MARE PRODUCĂTOR ROMÂN DE SEMNALIZARE RUTIERĂ Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Radu Spirea, directorul general al Vesta Investment, cel mai mare producător român de semnalizare rutieră, vorbește despre cele mai mari provocări ale siguranței rutiere din România.
Radu Spirea răspunde la patru întrebări formulate de jurnaliștii revistei TIR Magazin.
Alina Anton-Pop, Director Marketing& PR TIR Magazin: Ce înseamnă VESTA INVESTMENT în acest moment pe piața semnalizării rutiere din România?
Radu Spirea, Directorul General Vesta Investment: Înseamnă o companie cu o istorie de peste 27 de ani pe semnalizare rutieră, o societate cu 250 de angajați, care produc semnalizare rutieră la cel mai înalt grad de calitate, respectarea integrală a standardelor în vigoare, o societate sută la sută românescă de producție, o societate posesoare a numeroase brevete și invenții în domeniu, o societate care face export și căreia îi place ceea ce face și își dorește îmbunătățirea standardului de semnalizare rutieră pe drumurile din România.
Alina Anton-Pop, Director Marketing& PR TIR Magazin: Cât de mult a fost afectată piața de semnalizare rutieră de actuala pandemie?
Radu Spirea, Directorul General Vesta Investment: În primul rând, prin diminuarea bugetelor alocate semnalizării și, în al doilea rând, prin îngreunarea deosebită a deplasării echipelor de lucru pe teritoriul național prin tot felul de dificultăți pe care le-am întâmpinat legate de: cazare, alimentație, deplasarea propriu-zisă.
Alina Anton-Pop, Director Marketing& PR TIR Magazin: Cum face față VESTA INVESTMENT, adică cel mai mare producător român de semnalizare rutieră, concurenței mai mult sau mai puțin loiale a importatorilor din acest domeniu?
Radu Spirea, Directorul General Vesta Investment: Suntem o firmă de producție românească, asigurăm locuri de muncă pentru 250 de angajați, plătim taxe și impozite statului român, facem produse de calitate. Din nefericire, importatorii aduc, în general, produse din Turcia și China, a căror calitate nu corespunde nici pe departe standardelor de calitate. În ultimul timp, însă, au apărut și firme de semnalizare de apartament, cu puțini angajați, care primesc contracte deosebit de valoroase. Funcționează și societăți care practică prețuri de dumping, nu își plătesc taxele și impozitele, iar după o perioadă intră în insolvență, având grijă să își mute activitatea pe o altă firmă creată între timp. Iar urmările le vedem cu toții. Starea semnalizării este precară, accidentele sunt foarte multe. Ocupăm primul loc din UE la accidente rutiere.
Alina Anton-Pop, Director Marketing& PR TIR Magazin: Într-o țară în care toată lumea se plânge de calitatea proastă sau de lipsa drumurilor, înțeleg întotdeauna autoritățile centrale sau locale importanța semnalizării rutiere?
Radu Spirea, Directorul General Vesta Investment: Nu toate autoritățile centrale sau locale înțeleg importanța semnalizării rutiere. Este considerată Cenușăreasa drumurilor. Vă dau două exemple. Indicatoarele rutiere, care sunt decolorate, la care nu se disting simbolurile și marcajele rutiere care, chiar dacă se văd în cursul zilei, noaptea și în condiții de vizibilitate redusă nu se observă. De aceea, e nevoie de produse de calitate, corespunzătoare standardelor. Cu semnalizarea rutieră nu te poți juca!
Video
Articole înrudite
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- 16 kilometri de autostradă, inaugurați mai devreme. Pe unde se va circula?
- C5. Dorinel Umbrărescu: începutul sfârșitului?
- VIDEO. S-a stins din viață Liviu Costache, fost director general al CNADNR
- CNAIR a mai bifat o victimă: consulul Ungariei în România