The Guardian: Meseria numărul unu printre criminalii în serie este cea de camionagiu de cursă lungă Recomandat

Robert Ben Rhoades este un camionagiu de cursă lungă din SUA care, timp de 15 ani, a ucis în jur de 50 de victime, majoritatea femei, pe care le găsea pe drum. Robert Ben Rhoades este un camionagiu de cursă lungă din SUA care, timp de 15 ani, a ucis în jur de 50 de victime, majoritatea femei, pe care le găsea pe drum.

Cazul faimos al lui Robert Ben Rhoades, un șofer profesionist care și-a construit o cameră de tortură în spatele camionului său și care a răpit, torturat, violat și ucis în jur de 50 de victime, ar putea părea un caz izolat.

Cu toate acestea, el face parte dintr-un fenomen sociologic mult mai extins care se manifestă în văzul tuturor - cei mai mulți criminali în serie sunt camionagii de cursă lungă.

Ultimele poze cu Regina Walters o arată pe fata de 14 ani, pe care a obligat-o să se îmbrace într-o rochie neagră și cu pantofi cu toc înalt, cu fața contorsionată de frică și palmele ridicate implorându-și răpitorul să aibă milă.

La scurt timp după ce a fost făcută această poză, fata a fost ucisă prin sugrumare, iar corpul ei lăsat să se descompună într-o fermă abandonată.

Regina a fost omorâtă de Robert Ben Rhoades, cunoscut drept „Ucigașul din benzinărie”, un camionagiu de cursă lungă care și-a construit o cameră de tortură în spatele autocamionului său și care, timp de 15 ani, a răpit, torturat, violat și ucis în jur de 50 de femei și fete, înainte să fie prins și trimis după gratii.

„În parte cowboy, piloți de luptă și pustnici, camionagii de cursă lungă alunecă pe marginea unei anumite cusături din materialul societății noastre - cusătura care separă realitatea lor de a noastră”, scrie Frank Figliuzzi, autorul cărții „Long Haul: Hunting the Highway Serial Killers” (Cursă lungă: În căutarea ucigașilor în serie ai autostrăzilor) și fost director adjunct al FBI.

Însuși Figliuzzi, care a lucrat pentru FBI timp de 25 de ani, a fost uimit să descopere că în preajma marilor autostrăzi americane au avut loc cel puțin 850 de crime în ultimii zeci de ani.

Peste 200 de cazuri rămân active și nerezolvate; agenția are o listă de aproximativ 450 de suspecți.

Victimele lor sunt aproape mereu prostituate, care sunt de cele mai multe ori agățate în preajma parcărilor de la marginea autostrăzii dintr-un stat, sunt agresate sexual și ucise într-un alt stat și aruncate într-un al treilea stat.

25 de camionagii de cursă lungă se află după gratii în SUA, condamnați pentru comiterea mai multor crime, iar genul acesta de omoruri au în continuare loc - într-un ritm mai lent decât în anii '90 și 2000'.

Criza camionagiilor criminali a fost atât de mare încât FBI a trebuit să își deschidă o unitate specială - Highway Serial Killings Initative (HSK).

„Conducem pe autostrăzile noastre în fiecare zi. Aceste camioane sunt lângă noi, până la 40 de tone de oțel și fier.” „Pentru mulți oameni este sunt un mister”, a mai spus Figliuzzi.

Transportul cu autocamionul este sângele economiei americane. Anul trecut, s-au obținut venituri de 850 de miliarde de dolari în această industrie; fabrici, supermarketuri și Pentagonul sunt doar câteva dintre beneficiarii care nu își pot desfășura activitatea fără marfa livrată cu camionul.

Munca de camionagiu poate fi de multe ori foarte obositoare și solitară și poate afecta sănătatea șoferului.

Sunt perioade lungi de timp în care camionagii intră foarte puțin în contact cu alte persoane sau chiar deloc.

Figliuzzi și-a pus întrebarea: Sunt persoanele sociopate atrase în mod natural de genul acesta de muncă sau șofatul de cursă lungă agravează tendințele sociopate?

Figliuzzi a spus că meseria de șofer de cursă lungă prezintă condițiile potrivite pentru cei care vor să comită infracțiuni sau crime și să scape de poliție, dar explicația este mai complexă.

„Există ceva ce se întâmplă în anii de expunere la condusul camionului care provoacă depresie clinică - viață foarte sedentară, alimentație foarte proastă”, a mai spus Figliuzzi.

Un sondaj citat de Figliuzii arată că 10% dintre camionagii spun că beau alcool în fiecare zi, 20% spun că beau 5 sau mai multe băuturi una după cealaltă și 44% spun că suferă de simptome de depresie.

Figliuzzi a intervievat și femei care au supraviețuit unor incidente violente cu camionagii și a descoperit mai multe asemănări.

„Traume la vârste fragede, care de multe ori implică atingeri nedorite sau agresiuni sexuale. Traume în familie - cineva s-a sinucis, o persoană dragă apropiată a murit. Probleme medicale grave în familie.”

Figliuzzi oferă și câteva posibile soluții: companiile de transport cu camionul ar trebui să își îmbunătățească procesul prin care acceptă șoferii, ar trebui să le ofere mai mult timp de odihnă și ar trebui să rezolve portițele pe care unii șoferi le folosesc pentru a-și falsifica examinările fizice anuale.

Toate camioanele ar trebui dotate cu dispozitive de urmărire prin GPS, inclusiv în cazul celor operate de firmele mici, potrivit lui Figliuzzi.


CARAVANA SCANIA 2024


VERSUS SO3E05

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.