PARLAMENTUL EUROPEAN VOTEAZĂ MĂSURI DE LIBERALIZARE A TRANSPORTULUI RUTIER DE PERSOANE Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Parlamentul European va supune votului, pe 22 ianuarie 2019 măsuri importante de liberalizare a transportului rutier de persoane în UE, cuprinse în Pachetul Mobilitate Curată.
UNTRR susține crearea unei piețe unice veritabile de transport rutier de persoane în Uniunea Europeană, în beneficiul companiilor românești de transport rutier de persoane.
Comisia de Transport și Turism a Parlamentului European – TRAN va vota pe 22.01.2019 inițiativa legislativă de revizuire a Regulamentului 1073/2009, vizând măsuri importante de liberalizare a transportului rutier de persoane în UE, așteptându-se adoptarea unui acord general privind echilibrul dintre deschiderea piețelor interne și protejarea serviciilor publice.
Revizuirea Regulamentului 1073/2009 stabilind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul a fost propusă de Comisia Europeană pe 08.11.2017 , în cadrul celui de al doilea pachet de modificări legislative în sectorul transporturilor rutiere din UE, intitulat Pachetul Mobilitate Curată. Printre acțiunile pentru o mobilitate curată, Comisia Europeană a propus liberalizarea piețelor naționale pentru servicii regulate cu autobuze și autocare și a excursiilor locale, menită să stimuleze dezvoltarea de legături cu autobuzul pe distanțe lungi în Europa și să ofere alternative la utilizarea autoturismelor personale prin opțiuni de mobilitate suplimentare, de mai bună calitate și mai ieftine, în special pentru persoanele cu venituri reduse.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - UNTRR susține crearea unei piețe unice veritabile de transport rutier de persoane în Uniunea Europeană, în beneficiul companiilor românești de transport rutier persoane, conform foii de parcurs a Comisiei Europene pentru un spațiu European unic al transporturilor. Considerăm că liberalizarea transporturilor rutiere, atât de marfă cât și de persoane, oferă cel mai natural echilibru al pieței europene de transport, asigurând totodată armonizarea economică și socială în cadrul UE.
La nivel european, UNTRR salută inițiativa legislativă de liberalizare a transportului rutier de persoane în UE, oferind transportatorilor rutieri români noi oportunități de afaceri și de diversificare a serviciilor de transport rutier de persoane la nivel european. În contextul discuțiilor din TRAN pe marginea unui compromis privind revizuirea normelor comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul, UNTRR susține:
- Stabilirea unui echilibru optim între deschiderea piețelor interne și protejarea serviciilor publice;
- Garantarea concurenței loiale, prin prevederi clare prin care să se asigure că, pentru furnizarea de servicii regulate domestice, este obligatorie înființarea unei firme în respectivul Stat Membru;
- Reintroducerea noțiunii de "excursie locală" ca fiind parte a unui serviciu ocazional internațional, pentru a nu fi confundată cu operațiunile de cabotaj și supusă regimului detașării.
La nivel național, considerăm că România va trebui să fie în pas cu pregătirea liberalizării și să urmărească decizia instituțiilor europene pe marginea revizuirii Regulamentului 1073/2009, înainte de a propune modificări ale legislației naționale specifice privind transporturile rutiere de persoane. UNTRR solicită tratament egal pentru transportatorii români în transportul internațional și pregătirea firmelor românești care operează transport rutier intern de persoane pentru noile reguli europene, pe baza de studiu de impact și reguli corect aplicate.
Articole înrudite
- Un cunoscut transportator a cerut insolvența!
- UNTRR: În 3 luni transportatorii români ar putea avea interzis la internațional!
- UNTRR cere extinderea cu doi ani a termenului limită de retro-echipare cu tahograf inteligent 2
- UNTRR: Transportatorii români, taxați abuziv în Bulgaria
- Prioritate pentru camioane care utilizează aplicaţia TIR-EPD, la vămile Albiţa şi Siret