Hoți români, condamnați la închisoare, după ce au furat 20 de autoutilitare din Marea Britanie Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
O bandă care a furat piese, camionete și bunuri găsite în acestea în valoare de peste 200.000 de lire sterline a fost anihilată.
Cei patru bărbați au furat cel puțin 20 de camionete Mercedes Sprinter din fața caselor oamenilor din Nottinghamshire și din toată țara înainte de a le trimite în România.
Aceștia și-au săvârșit furturile pe o perioadă de cinci luni, care s-a încheiat când poliția a realizat un flagrant în Newark.
Ofițerii au găsit un „tezaur” de bunuri furate, inclusiv motoare Mercedes și osii de la alte nouă autoutilitare furate din Marea Britanie și care urmau să fie expediate în străinătate. Au fost furate unelte și obiecte personale în valoare de 100.000 de lire sterline din interiorul camionetelor. Cristian Cârpaci, din Radford, Nottingham, a condus operațiunea alături de Andrius Stasiunas, din Wye Gardens.
Cârpaci și Stasiunas alături de alți trei membri ai familiei Cârpaci și un alt bărbat au furat camionete în toiul nopții.
Banda a reușit să fure camionetele fără a avea nevoie de chei și au putut bloca, de asemenea, trackerele GPS.
Înfățișându-se la Curtea din Nottingham la 6 septembrie 2021, Cristian Cârpaci, în vârstă de 25 de ani, a fost închis pentru trei ani și nouă luni după ce a pledat vinovat de conspirație pentru furtul unor vehicule.
El a fost considerat unul dintre principalii organizatori ai operațiunii și a fost dus la închisoarea Newark cu dovezi care demonstrează că a participat la furtul a cel puțin nouă autoutilitare.
Andrius Stasiunas, în vârstă de 37 de ani, un alt organizator principal, a fost condamnat la patru ani de detenție după ce a pledat vinovat de conspirație pentru furt.
Leonardo Cârpaci, în vârstă de 19 ani, a pledat vinovat pentru a ascunde, converti, transfera bunuri furate și a fost condamnat la un an și patru luni de detenție.
Unchiul lui Cristian, Daniel Cârpaci, în vârstă de 42 de ani, din Radford Road, a primit o pedeapsă privativă de libertate de 12 luni suspendată pentru 18 luni și 180 de ore de muncă neremunerată după ce a pledat vinovat pentru disimularea și transferul unor bunuri furate.
Vărul Stefano Cârpaci, în vârstă de 19 ani, din Radford Road, a primit un ordin comunitar de 18 luni și 100 de ore de muncă neremunerate după ce a pledat vinovat pentru a ascunde, deghiza, converti, transfera sau înlătura bunuri criminale.
Cumnatul lui Cristian, Alexandru Covaci, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la un an și patru luni de detenție după ce a pledat vinovat pentru disimularea, deghizarea, convertirea, transferul bunurilor furate.
Detectivul Richard Doel, de la poliția din Nottinghamshire, a spus: „Aceasta a fost o investigație complexă și aprofundată care a folosit o serie de tactici polițienești diferite.
Acest grup a provocat nenorocire multor oameni muncitori din toată țara. Infractorii nu și-au arătat remușcările față de victimele lor”.
Detalii AICI
Articole înrudite
- Un român a fost găsit mort într-un camion de gunoi
- Șofer român de camion, rămas în pană fără bani în Italia. Cum a fost salvat?
- 52.000 euro amendă penstru șofer român de camion care a condus și 34 de ore fără odihnă
- 2 camioane s-au ciocnit pe Centura orașului Roman
- Au furat motorină din camioane. Ce surpriză i-a așteptat?