Germania. Un șofer profesionist român a închis timp de 20 ore o șosea Recomandat

Germania. Un șofer profesionist român a închis timp de 20 ore o șosea

Un șofer profesionist român al unui camion plin cu sticle goale de bere a fost nevoit să aștepte într-un ambuteiaj pe B54, închis la Dortmund pentru a se dezamorsa o bombă.

Abia pus în mișcare el s-a răsturnat, scrie cotidianul regional Westfälischer Anzeiger.

Camionul său de 40 de tone s-a răsturnat sub un pod din motive care încă nu au fost clarificate.

Mii de sticle de bere au căzut pe șosea, iar el a fost rănit ușor în accident.

În afară de sticlele sparte și împrăștiate pe asfalt din camionul răsturnat peste cele două benzi de pe sensul de mers, în plus s-a spart și rezervorul de combustibil și motorina a curs din el.

Românul în vârstă de 37 de ani a răsturnat camionul în timp ce circula în direcția Hagen/Herdecke, iar operațiunea de salvare a început în jurul orei 18.25, miercuri, 16 august.

A fost nevoie să fie curățate cioburile de pe asfalt, sutele de litri de motorină pierduți din rezervor, apoi ridicat camionul și remorcat.

Toate acestea s-au încheiat abia a doua zi de dimineață, joi, la ora 10.30, dar drumul a fost deschis circulației după alte aproximativ patru ore, în jurul orei 14.16. Camionul a fost reținut de poliție, pentru investigații.

Cu puțin timp înainte de accident, autoritățile de Dortmund au anunțat că a fost găsită în oraș o bombă neexplodată din Al Doliea Război Mondial.

Descoperirea și operațiunile de dezamorsare au dus la evacuarea a 500 de persoane și închiderea mai multor drumuri, inclusiv cel pe care a stat în blocaj camionagiul român.

Se pusese în mișcare de doar câteva minute, după deschiderea șoselei, când s-a răsturnat.


VERSUS S03E01


CAMION FEST CEFIN 2023

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.