Care sunt orașele unde vor fi deschise centuri rutiere noi în 2025?
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Centurile mai multor orașe din România se află în șantier și au ca termen de finalizare anul 2025. Odată cu realizarea lor, traficul greu va putea fi scos în afara localităților, iar localnicii vor putea benefica de mai mult confort.
Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din România a ajuns la aproape 1.300 de kilometri, iar odată cu ele, traficul greu a fost scos aproape complet din zeci de orașe. În 2025, este așteptată finalizarea mai multor centuri ocolitoare.
Autostrada 0 Centura București, în lungime totală de 101 kilometri va fi deschisă complet în 2026, potrivit estimărilor publicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Inelul de centură al Capitalei, finalizat în 2026
Autostrada Capitalei a fost împărțită în sectoarele Nord și Sud, care cuprind mai multe secțiuni. Primii zece kilometri ai acesteia au fost inaugurați în noiembrie 2023. La sfârșitul anului 2024, puțin peste jumătate din inelul de autostradă din jurul Capitalei a fost realizat. Alte patru bucăți de autostradă sunt în șantier.
Lotul 3 Sud din Autostrada 0 Centura București, pe ruta DN 6 - A1 Bragadiru - Joița, ar putea fi primul deschis în acest an. Finalizarea lucrărilor la cei 18 kilometri de centură a fost estimată pentru prima parte a acestui an, după ce ea trebuia realizată în toamna anului trecut. Pe acest lot, statul român a reclamat nerespectarea de către constructori a programului de execuție.
„Slaba mobilizare (utilaje și personal) a antreprenorului determină un ritm scăzut de execuție a lucrărilor. Sunt întârzieri în execuția lucrărilor de relocare ori de protejare a lucrărilor de utilități, întârzieri în execuția lucrărilor la toate structurile din contract”, arăta un raport al CNAIR; privind stadiul lucrărilor.
Tot în 2025 ar putea fi deschis și Lotul 4 Nord, pe ruta DN3 (Cernica) - A2, în lungime de 4,5 kilometri. Până la sfârșitul acestui an, ar mai putea fi deschis și un sector de circa 6,3 kilometri din Lotul 3 Nord, pe ruta DN2 (Afumați) - DN3 (Cernica). În trimestrul al treilea din 2026 este estimată inaugurarea ultimilor 17,5 kilometri intrați în șantier din Autostrada Capitalei: Lotul I Nord, pe ruta DJ 601 - DN1 (Corbeanca).
Aproape 300 de kilometri de autostradă și 30 de kilometri de drumuri expres vor fi finalizate în 2025 în România, potrivit estimărilor autorităților și ale specialiștilor. Odată cu realizarea lor, traficul greu va putea fi scos în afara mai multor orașe din România, pe noile centuri ocolitoare ale acestora.
Centuri noi în 2025 pentru mai multe orașe
Localnicii din Turda vor fi printre beneficiarii noilor rute ocolitoare. Deși municipiul este un nod al autostrăzilor Apusenilor (A10) și Transilvaniei (A3), camioanele care circulă pe direcția Turda - Cluj - Napoca, continuă să aglomereze zona centrală a acestuia.
Situația se va ameliora odată cu finalizarea lucrărilor de pe șantierul drumului de legătură dintre Autostrada A3 – DN 1 de la Tureni (DEx4), în lungime de cinci kilometri. Viitorul drum expres, pe care sunt construite șapte poduri și viaducte ar putea fi deschis circulației în vara acestui an.
„Acest an ar trebui să ne aducă şi centurile rutiere de la Biharia, Făgăraş, Zalău, Mizil şi Comarnic. Şi drumul de legătură A1 - DN69 la nord de Timişoara. La final de 2024, reţeaua de autostrăzi şi drumuri expres din ţară a ajuns la 1269,87 kilometri aflaţi în exploatare. În 2025 ne vom apropia de borna 1.500 sau chiar o putem depăşi în visul unei nopţi de iarnă”, informa, recent, Asociația Pro Infrastrctură, care monitorizează proiectele mai de infrastructură rutieră și feroviară din România.
Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,7 kilometri. Primul tronson, de 5,6 kilometri, este centura propriu-zisă, drumul care ocolește localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,1 kilometri, este drumul ce va lega localitatea Paleu de noua centură.
Varianta de ocolire a Făgărașului se desprinde din DN 1 la km 232+324 și se închide în DN 1 la km 236+820. Lungimea centurii este de 5,9 kilometri. Centura este construită în locul unui drum tehnologic.
Centura Zalăului reprezintă un tronson de circa 5,5 kilometri care urmează să completeze actuala șosea de centură a Zalăului – o primă parte de 8 kilometri, fără prea mare utilitate în lipsa construirii segmentului dintre Aghireș și drumul național Zalău-Cluj Napoca. Tronsonul început în 2021 cuprinde cinci viaducte, cinci poduri și două intersecții tip giratoriu la fiecare capăt.
Varianta ocolitoare a orașului Comarnic va avea o lungime de aproape șase kilometri, iar centura orașului Mizil este de aproape 7,5 kilometri.
Municipiul Arad, cu inel complet de șosea de centură
Construcția primelor centuri ocolitoare ale orașelor mari din România a început în anii 2000. Pitești, Constanța, Sibiu, Craiova, Cluj - Napoca s-au numărat printre primele localități mari cu centuri de autostradă sau drumuri expres.
În Timișoara, în 2024 a fost finalizat al doilea dintre cele trei tronsoane ale inelului de centură al municipiului, în lungime totală de 50 de kilometri.
adevarul.ro