Containere de gunoi amplasate în parcările drumurilor naţionale au fost furate Recomandat

Containere de gunoi amplasate în parcările drumurilor naţionale au fost furate

Mai multe containere de gunoi amplasate în parcările de pe drumurile naţionale din judeţul Arad au fost furate, astfel că autorităţile vor acum să instaleze supraveghere video în parcări, după ce hoţii au încercat să taie şi lanţurile puse pentru asigurarea tomberoanelor, relatează Agerpres.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara (structura regională a CNAIR) au transmis, joi, pe pagina de Facebook a instituţiei, că din 16 containere amplasate, şase au fost furate, transmite Agerpres.

„Din categoria ‘Aşa nu!’… Se fură containerele de gunoi amplasate în parcările de pe drumurile naţionale din judeţul Arad! Pe mai multe drumuri naţionale intens circulate din judeţul Arad au fost amplasate, de la începutul anului, 16 tomberoane de dimensiuni mai mari. Până astăzi, au rezistat 10 dintre containere, 6 fiind furate”, arată DRDP.

Instituţia a făcut sesizări la posturile de poliţie din Şimand, Petriş şi Săvârşin, iar la recomandarea poliţiştilor s-a încercat securizarea containerelor cu lanţuri. Totuşi, hoţii au încercat să taie şi lanţurile.

„O nouă tentativă de furt a fost împiedicată, lanţul fiind doar parţial tăiat. Urmează amplasarea de camere video în 22 din parcările de pe raza de administrare a DRDP Timişoara”, au transmis drumarii.

 

În unele parcări au fost instalaţi stâlpi pentru amplasarea camerelor de supraveghere video, însă unul dintre stâlpi a fost deja furat.

„Am pregătit unele parcări pentru a se monta camerele pe stâlp. Şi, surpriză… un stâlp deja a fost furat”, se plâng reprezentanţii DRDP.


SCHMITZ PRE-IAA 2024


IVECO eDAILY
      

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.