Austria. Șofer profesionist român, cu 5 afgani aproape înghețați în semiremorca frigorifică Recomandat

Austria. Șofer profesionist român, cu 5 afgani aproape înghețați în semiremorca frigorifică

Cinci tineri afgani au fost găsiți încuiați, la 2 grade, în camionul frigorific al unui șofer profesionist român, în Austria.

Cei cinci erau aproape înghețați când poliția a deschis ușile semiremorcii.
Șoferul român de camion făcea o cursă din Grecia în Austria și a descoperit cinci migranți ilegali, în timp ce alimenta în apropiere de Villach, în camionul său.
Românul, care execută curse pentru o mare companie de transport maritim austriacă, a oprit la o benzinărie din Arnoldstein pentru a reumple rezervorul cu motorină. În timpul pauzei, a auzit o lovitură, dar nu a văzut pe nimeni, nicăieri. A condus puțin mai departe, dar apoi s-a oprit în zona de odihnă Federaun, de lângă Villach și a alertat poliția. Când ofițerii au deschis semiremorca, au găsit cinci afgani cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani.
"Era o remorcă frigorifică cu o temperatură de două grade. Bărbații erau ușor hipotermici, dar altfel sănătoși. Nimeni nu trebuia dus la spital. Salvarea venit la fața locului și i-a consultat pe cei cinci bărbați.", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Mario Nemetz, citat de kaernten.orf.at.
Când și unde s-au urcat refugiații în camion nu este încă clar. Românul părăsise Grecia în urmă cu trei zile și apoi luase bacul în Italia. Potrivit acestuia, vameșii italieni au examinat camionul, dar nu au văzut nimic. Șoferul român nu a fost reținut.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.