Premierul l-a amenințat cu DEMITEREA pe ministrul TRANSPORTURILOR

Premierul l-a amenințat cu DEMITEREA pe ministrul TRANSPORTURILOR

Premierul Viorica Dăncilă promite că în acest an vor fi realizaţi 60 de kilometri de autostradă şi spune că dacă nu se va întâmpla acest lucru ministrul Transporturilor va răspunde cu funcţia. De asemenea, ea a susţinut că până la sfârşitul anului 2020 Guvernul va realiza cei 350 de kilometri de autostradă incluşi în programul de guvernare al PSD şi vor fi achiziţionate încă 27 de nave Tarom.


Dăncilă a declarat, duminică seară, la România TV, că a avut mai multe întâlniri cu ministrul Transporturilor, Lucian Şova, iar până în 11 martie îi va prezenta un plan etapizat, care va fi urmat de evaluări la două săptămâni.

"Am avut mai multe întâlniri cu ministrul Transporturilor. Vrem să vedem un plan până pe 10-11 martie, un plan foarte bine documentat, cu etape, etape urmărite, cu persoanele care să răspundă de fiecare etapă în parte, cu o evaluare a noastră, din două în două săptămâni, astfel încât atunci când venim în faţa opiniei publice tot ceea ce promitem să fie şi transformat în realitate", a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că "nu va exista niciun fel de credibilitate acordată pentru o întârziere a unui termen, decât dacă vor fi lucruri obiective şi care au intervenit pe parcurs" şi că inclusiv ministrul va trebui să se încadreze în acel termen.

"Anul acesta ne-am propus 60 de kilometri de autostradă şi îi vom face. Iar până la sfârşitul anului 2020 vom face cei 350 de kilometri de autostradă pe care îi avem incluşi în program. Mai mult, vom achiziţiona încă 27 de nave Tarom. Am achiziţionat deja trei, vom mai achiziţiona până la sfârşitul anului 2020", a susţinut premierul.

Întrebată dacă ministrul Transporturilor va răspunde cu funcţia dacă în acest an nu vor fi realizaţi cei 60 de kilometri de autostradă, ea a răspuns afirmativ: "Categoric, da. Avem etapizat programul, cu termene, şi fiecare va trebui să răspundă de termenul respectiv, de etapa care trebuie îndeplinită".

Despre magistrala de metrou Drumul Taberei, Dăncilă a spus că îşi doreşte ca linia de metrou să fie finalizată până în primul trimestru al anului viitor. În ceea ce priveşte magistrala Gara de Nord - Otopeni, premierul a arătat că există probleme legate de documentaţia trimisă la Bruxelles, care este incompletă. "Noi sperăm să nu fie trimisă întreaga documentaţie înapoi, ci doar partea care mai necesită date. Dar dacă va fi toată trimisă înapoi, atunci va trebui să vedem acolo unde avem situaţie neconformă şi să trimitem înapoi. Dar pentru toate acestea mai căutăm şi alte soluţii. Căutăm să vedem dacă avem succes pentru un parteneriat public privat, după ce se vor emite şi normele de aplicare ale parteneriatului public privat, şi să căutăm şi alte soluţii, pentru ca toate acestea să le putem rezolva", a adăugat Viorica Dăncilă.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.