OFICIAL. Câți kilometri de autostradă vor fi terminați anul acesta
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, a anunţat luni că în 2018 se vor finaliza „cu siguranţă” lucrările la 60 de kilometri de autostradă, acesta fiind un total al mai multor sectoare aflate în stadii avansate de execuţie.
„Urmează să finalizăm şi să recepţionăm un pod peste Someş, în luna iunie, care va pune în evidenţă cei 8,7 km recepţionaţi în 2017 pe tronsonul Gilău-Nădăşelu (n.n.- pe Autostrada Transilvania). Tot anul acesta se va realiza recepţia la sectoarele Sebeş-Turda, loturile 3, 4 - este vorba de 28,5 kilometri, din care 24 de kilometri pot fi deserviţi circulaţiei. Alt sector pe care mizăm este Lugoj-Deva 4. Aici lucrează acelaşi antreprenor care a făcut şi cei 8,7 kilometri. În total vorbim, pe acest segment, de 22,5 km. Mai avem un sector de circa 10 kilometri care cu siguranţă vor fi finalizaţi, dar nu pot fi daţi în exploatare - undeva între Ogra şi Târgu Mureş. Sunt aproape de a fi finalizaţi, procentajul lucrărilor fiind de 70%. Între Ogra şi Câmpia Turzii mai este un sector de 3,6 km, dar care nu are nod rutier, însă sigur va fi gata. În total, în jur de 60 de km vor fi gata anul acesta”, a declarat Ştefan Ioniţă.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum va arăta Autostrada Sibiu - Făgăraș?
- VIDEO 2.000 de metri din primul tunel de autostradă au fost săpați
- Apar 3 noduri rutiere pe autostrăzile din România
- VIDEO Miercuri se deschid 32 de km de autostradă. Pe unde circulăm?