Banii din PNRR pentru o bucată importantă din autostrada A8 ar putea fi pierduți Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare

Adrian Covăsnianu, activist pentru modernizarea infrastructurii din Moldova, afirmă că pentru segmentul Miercurea Nirajului – Târgu Mureş nu s-a emis nici acum autorizația de construire.
Licitația pentru executarea acestui sector a fost câștigată de un antreprenor turc, iar acesta ar trebui să aibă o mobilizare excepțională ca să termine cei aproape 30 de kilometri la termen, în intervalul august-decembrie 2026.
Momentan se lucrează în sectorul ieșean de pe A8, iar aici riscul unei întârzieri este cel mai mic. În schimb, în partea cealaltă, la capătul transilvănean, adică Miercurea-Nirajului către Târgu-Mureș, încă nu există autorizație de construire, a spus activistul Adrian Covăsnianui pentru RFI România.
Potrivit acestuia, constructorul român UMB ar putea să termine la timp alţi 30 de kilometri între Leghin și Moțca de pe A8 și se va încadra în condițiile din PNRR. Astfel, cel târziu la sfârșitul anului viitor, acei aproape 30 de kilometri de autostradă vor fi dați spre exploatare.
Cum stau lucrările la autostrada A8
Totodată, Covăsnianu a explicat care este situația pe celelalte șantiere.
Lucrările pe primul șantier PNRR pe Autostrada Unirii, deschis la începutul lunii februarie, merg într-un ritm corespunzător. "Au început să crească mobilizarea. Am văzut din ce în ce mai multe utilaje, se lucrează la terasamente, la delimitarea alineamentului. Au început ușor-ușor structurile să se vadă, să iasă din teren. Se construiește. Sperăm să crească mobilizarea, că e nevoie de un boost de mobilizare. Pe măsură ce avansează și lucrările pe autostrada A7, mai aproape de Moțca, mai aproape de Pașcani, eu cred că și mobilizarea în zonă va crește și implicit pe zona noastră de interes, pe A8", a detaliat el.
România accelerează! 250 km de autostradă și drum expres vor fi inaugurați în 2025
În ce privește podul de la Ungheni, pe 26 aprilie se va preda amplasamentul și vor începe lucrările de execuție. "Aici lucrurile nu sunt sub o anumită presiune a timpului. Dar asta nu înseamnă că nu vom fi atenți la calitatea lucrărilor", a menționat activistul.
Tronsonul Lețcani-Ungheni rămâne, însă, blocat. "Acele discuții, acele chiar scandaluri, aș putea spune, în interiorul Companiei Naționale de Investiții Rutiere au condus către o temporizare de minimum trei luni de zile. Sperăm ca acest lucru să se fie rezolvat astfel încât la următoarea ședință de consiliu de administrație să fie pe ordinea de zi și cele trei loturi restante. Pentru că timpul lucrează împotriva noastră. E nevoie să lansăm mai rapid licitația", a spus Covăsnianu.
spotmedia
Articole înrudite
- Trump impune taxe de 25% care vor scumpi mașinile cu 12.000$
- VIDEO Mai mulți pietoni au fost loviți în plin într-un mare oraș
- Șofer de camion a trecut 12 migranți în camion din România. Cât va sta în pușcărie?
- Remorca unui camion a luat foc în mers
- Se scumpește taxa de drum în Bulgaria. Șoferii de camion primesc o veste bună