Exclusiv. CNAIR SUFLĂ ȘI ÎN IAURT CA SĂ NU I SE PRĂBUȘEASCĂ AUTOSTRĂZILE Recomandat

Exclusiv.  CNAIR SUFLĂ ȘI ÎN IAURT CA SĂ NU I SE PRĂBUȘEASCĂ AUTOSTRĂZILE

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Națională duce o luptă de uzură cu cei care au construit lotul 3 al autostrăzii Sebeș - Turda, totul pe nervii și timpul șoferilor. CNAIR sune că autostrada nu poate fi recepționată, în timp ce constructorul insistă că lucrarea este în regulă. Adevărul: pe șefii de la CNAIR îi chinuie amintirile autostrăzii prăbușite Sibiu – Deva.

Ce greșeli vede Compania
„Comisia constituită în data de 09.01.2018 pentru a inspecta, în vederea recepționării, lucrările efectuate de antreprenor la construcția lotului 3 al autostrăzii Sebeș – Turda a constatat o serie de neconformități ceea ce a dus la suspendarea procesului de recepție la terminarea lucrărilor.
Astfel, în urma inspecției s-au constatat o serie de neconformități, printre cele mai importante fiind următoarele:
- au fost identificate numeroase zone cu deficiențe de planeitate și rugozitate. Pentru aceste zone raportul prezintă un calificativ INADMISIBIL;
- nu s-a respectat Normativul 605, referitor la recoltarea de carote la o suprafata de 20.000 mp in vederea stabilirii grosimii straturilor rutiere;
- nu au fost respectate prevederile Proiectului Tehnic privind calea pe pod;
- pe anumite sectoare asigurarea scurgerii apelor prezintă neconformități;
- există panouri de semnalizare de dimensiuni mari care sunt parțial obturate de parapete/panouri fonoabsorbante;
- la structura de la km 45+600 există defecte la suprafața betoanelor;
- sistemul ITS, echipamentul de cântărire în mișcare, înregistrează numerele de înmatriculare ale remorcilor, fără a fi înregistrat numărul de înmatriculare al capului tractor, așa cum a fost solicitat de Beneficiar;
- nu a fost efectuată corespunzător semnalizarea in Spatiile de Serviicii. Aceasta trebuie completată cu două semne adiționale pentru autoturisme pentru fiecare Spațiu de Servicii, precum și marcaj de interzicere în zonele care separă parcările pentru autocare. De asemenea, se consideră a fi necesară completarea semnaliăarii orizontale din cadrul Spațiilor de Servicii cu săgeți de orientare a participanților la trafic;
- este necesară completarea semnalizării cu marcaj de interzicere la intersecția dintre bretele, așa cum este specificat în cadrul Raportului de Audit de Siguranță;
- nu au fost respectate avizele CTE Siguranța Circulației privind obligativitatea Antreprenorului de a realiza iluminatul cu tehnologie LED;
- se impune verificarea de către Proiectant și Inginer a proiectului tehnic pentru bazinele de retenție și prezentarea calculelor de dimensionare, având în vedere nivelul apelor din acestea;
- trebuie asigurată semnalizarea rutieră pentru devierea traficului la nodurile rutiere Unirea și Aiud, conform reglementărilor în vigoare
În urma constatărilor făcute, comisia de recepţie a decis suspendarea procesului de recepţie la terminarea lucrărilor, stabilind, împreună cu executantul, un termen de remediere de 90 zile. În funcție de condițiile meteorologice acest termen poate fi prelungit la cererea Antreprenorului.
Precizăm că CNAIR SA a transmis Antreprenorului raportul cu neconformitățile pentru remedierea acestora în vederea recepționării la terminarea lucrărilor și a punerii în circulație a acestui sector de autostradă”. Așa arată refuzul CNAIR de a ecepționa și, desigur, de a deschide circulațșiua pe tronsoul 3 al Autostrăzii Turda – Sebș. Anuțul a fost publifat la data de 17 iaanuarie 2017. Cum termenul de remediere anunțat de CNAIR este de 90 de zile, rezultă că autiostrada se va deschide, cel mai devreme la 17 aprilie 2018.

Să fim mai preciși...
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a oferit explicații pentru această nouă amânare și spune că a mai avertizat, în noeimbrie 2017, constructorul că nu intenționează să recepționeze lucrările. Neconformită0ile semnalate anul trecut nu ar fi fost soluționate în ianuarie 2018, aspect care a dus la refuzul recepției lcurărilor.
”Am constatat că s-au menţinut anumite neconformităţi descoperite şi în luna noiembrie a anului trecut, ca atare, vom vedea şi ce spun şi celelalte două echipe, pentru că au fost trei echipe, practic, astăzi în inspecţie, una care s-a ocupat de verificarea structurilor, una de siguranţa rutieră şi a treia echipă, noi împreună cu presa, cea care s-a ocupat de partea de drumuri. După câte am văzut, există aceste neconformităţi, se va întruni comisia în după-amiaza aceasta, va studia inclusiv documentele şi în funcţie de ce se va stabili se va decide dacă se acordă sau nu recepţia”, a spus Alin Şerbănescu.
Constructorului i s-a pus în vedere să remedieze deficienţele constatate anul trecut, potrivit lui Şerbănescu.
”Vorbim de exces de bitum, vorbim de probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, vorbim de elemente de planeitate executate neconform, care, din perspectiva circulaţiei, pot crea probleme”, a completat Alin Şerbănescu.
Întrebat de jurnalişti dacă s-ar putea circula în siguranţă, el a răspuns: ”Deocamdată să spunem că nu ne antepronunţăm, dar elementele pentru siguranţa rutieră considerăm că nu sunt întrunite în ceea ce priveşte partea de drum”.

Există o explicație
De ce ar refuza Ministerul Transporurilor deschiderea unei porțiuni de autostradă într-o perioadă de secetă în acest domeniu (anul trecut au fost inaugurați doar 14 kilometri)? Răspunsul: de frică. Avem cel puțin două pecedente de autostrăzi care au luat-o la vale în România.
Într-un caz, autoritățile au acționat cu premeditate și s-a lăsat cu dosare penale. În cel de-al doilea caz, s-a intervenit la timp, dar acest lucru a determinat prelungirea termenelor.
În urmă cu trei ani, Revista TIR publica, în exclusivitate, documente care arătau că deschiderea în totalitate a autostrăzii Sibiu-Orăştie, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2014, a fost plata făcută de Narcis Neaga lui Victor Ponta, plată cu care directorul CNADNR şi-a cumpărat funcţia de director general interimar de la şeful Executivului. Lotul trei al autostrăzii, între Sălişte şi Cunţa, inaugurat cu mare pompă electorală de Victor Ponta şi Ioan Rus în noiembrie 2014, a fost închis la începutul lunii septembrie 2015, din cauza unor crăpături în asfalt. Şeful CNADNR Narcis Neaga a spus iniţial că sunt nişte crăpături minore, fără importanţă, atingându-şi nivelul de incompetenţă şi, contrazis de realitate, a întors-o că problemele ar fi cauzate de infiltraţii de apă la 10 metri sub autostradă. După care, contrar celei mai elementare logici, a dat vina pe alunecările de teren, iar ulterior a invocat vicii ascunse pentru lucrările de terasamente (constructorii înţeleg aberaţia), sfârşind prin a spune că problemele au apărut din cauza "execuţiei necorespunzătoare a lucrărilor" realizată de compania italiană Salini Impregilo.
Pe 24 decembrie 2015, după ce a fost îndepărtat din funcţia de director general al CNADNR, Narcis Neaga a fost audiat, timp de peste şase ore, de procurorii anticorupţie în dosarul privind autostrada Sibiu-Orăştie, în care este acuzat de abuz în serviciu. Pentru modul în care a gestionat contractul autostrăzii Sebeş-Sibiu, Narcis Neaga a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a fost obligat să plătească o cauţiune de peste 70.000 de euro.
CNAIR a mai descoperit un caz similar (dar, cumva, la timp) în septembrie 2017 pe un alt tronson de mare viteză. Ministerul Transporturilor a anunțat, atunci, că monitorizează atent calitatea lucrărilor de pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, unde există probleme cu terasamentul autostrăzii, a afirmat, fostul ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
“Avem probleme de calitate pe unul dintre loturi, mă refer la lotul 3 Lugoj-Deva, unde avem un constructor pe care îl monitorizez îndeaproape, este un constructor despre care am mai spus că lucrează foarte dezordonat, are 29 de subcontractori. Am avut probleme la terasamentul autostrăzii și nu vreau să risc să punem în folosință un lot de autostradă și să repetăm episodul de la Sibiu-Orăștie, lotul 1, și să avem probleme la terasamente, adică să se surpe autostrada. În acest sens, am rugat atât constructorul, cât și consultantul să monitorizeze foarte atenta calitatea lucrărilor", a spus ministrul.
Dacă nu există intrigi (financiare) ascunse este foarte probabil că aceeași temere – posibila surpare a autostrăzii și închiderea ei – să fie cauza refuzului de a deschide Lotul 3 din Autostrada Turda – Sebeș.

Cu cine se războiește Compania de Drumuri
Contractul pentru construirea lotului 3 din Autostrada Sebeş – Turda a fost semnat în aprilie 2014 cu Asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana per Condotte d’Acqua SpA, pentru suma de 420,5 milioane de lei (circa 80% din estimarea inițială a CNAIR de 532 milioane de lei). Cele două companii susțin că lucrările sunt în regulă și că pe ronsonul de autostradă se poate circula fără pobleme.
Tirrena Scavi SpA este prezntă în România. Ea este angrenată în numeroase priecte: licitația pentru secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești (participant), secțiunea 1 autrotrăzii Sibiu –Pitești (participant alături de Toto SpA Costruzioni Generali), lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localitățile Bâldana și Titu (km 30+950 - 52+350) - valoare 210 milioane de lei (participant), Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj - Oradea". Valoarea de semnare a contractului este de 25.675.230,51 lei fără TVA. Durata contractului este de 118 luni, din care 10 luni perioada de execuţie şi 108 luni perioada de notificare a defecţiunilor (câștigător, doar Tirrena Scavi), „Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova, Lot 2: km 132+435 – km 185+230-relicitare” – valoare 267 milioane lei (participant singur), pasajul de la Oltenița (participant), pasaj Berceni (participant), Modernizarea centurii rutiere a Municipiului București între A1 - DN 7 si DN 2 – A2 (participant), “Proiectare și execuție Varianta de ocolire Timișoara Sud” (participant).
Societa Italiana per Condotte d'Acqua SpA a partcipat la Licitația pentru secțiunea 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești (participant), secțiunea 1 autrotrăzii Sibiu –Pitești, secțiunea 1 austrotrăzii Sibiu –Pitești (participant), “Proiectare și execuție Varianta de ocolire Timișoara Sud” (participant), valoare 381 milioane lei.

 

Detaliile proiectului
Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.
Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.
Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul 1, 549.332.393 de lei pentru lotul 2, 420.511.921 de lei pentru lotul 3, 470.004.894 de lei pentru lotul 4, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat – 15%.

 

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.