Ce bucăți de autostradă se deschid în 2021

Ce bucăți de autostradă se deschid în 2021

România începe 2021 cu 910 kilometri de autostradă. Nici în anul care a trecut nu am atins pragul de 1.000 de kilometri de autostradă, dar anul acesta ne va aduce totuși mai aproape de acestă bornă, pe care ne chinuim să o atingem de ani buni. Nu e sigur, însă, că va fi depășită nici în acest an. Vestea bună este că în 2021 am putea circula pe autostradă de la Sibiu la Cluj-Napoca.

Cei 24 de kilometri de autostradă dintre nodul Alba Iulia Nord și Aiud, la care grecii de la Aktor muncesc încă din 2014, au șanse mari să fie gata în vară. Constructorul a realizat deja 78% din lucrările necesare, iar cu o mobilizare bună în iunie, am putea avea prima tăiere de panglică din acest an.

„În acest moment este cel mai lung lot pe care se lucrează. Trag nădejde că va fi adus la un grad de finalizare astfel încât să putem circula pe el. Și o să avem autostradă completă, fie și semiprofil pe anumite bucățele, dar o să mergem doar pe autostradă de la Cluj la Sibiu”, a declarat pentru Digi24 Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructura.

Tot până în vară trebuie să fie gata și restul lucrărilor rămase de executat la primii 17 kilometri din aceeași autostradă. Constructorul italian a reușit pe finalul anului trecut să ajungă cu lucrările într-un stadiu care să permită deschiderea traficului în siguranță pe 15 kilometri din șoseaua de mare viteză. Mai are, însă, de lucrat inclusiv la bretelele de la nodurile Sebeș și Alba Iulia Nord.

Șefii Companiei de Drumuri ar vrea ca anul acesta să fie gata și cei circa 16 kilometri dintre Chețani și Câmpia Turzii, parte din Autostrada Transilvania, unde lucrează un constructor român cu mari probleme financiare. Datele CNAIR arată însă un stadiu al lucrărilor de până în 40%, ceea ce face deschiderea acestui lot până la finalul lunii decembrie aproape imposibilă.

„Din păcate, lotul Chețani-Câmpia Turzii este mai aproape de reziliere decât de finalizare. Îmi vine greu să cred că acest antreprenor mai vrea și mai poate să ducă la bun sfârșit contractul ăsta și se vede asta din felul în care lucrează și din felul în care își tratează subcontractorii, atât pe structuri, cât și subcontractorii pe terasamente, care sunt neplătiți”, arată Ionuț Ciurea.

Din Autostrada Transilvania cu șanse să fie gata anul acesta este tronsonul Târgu Mureș-Ungheni. Are doar circa 9 kilometri din care doar jumătate sunt la profil de atostradă.

Șefii de la Drumuri speră într-o tăiere de panglica si pe drumul expres Craiova-Pitești. Firmele lui Dorinel Umbrărescu au realizat deja mai bine de jumătate din lucrarile la tronsonul 2, Robănești si Valea Mare, care are o lungime de 40 de kilometri.

„Eu am mare încredere în constructorul de pe Craiova-Pitești tronsonul 2 și stiu sigur ca va termina cei 40 de km”, declarat, în decembrie, într-un interviu pentru HotNews, directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță.

Astfel, în cel mai bun caz rețeaua de drumuri rapide a României ar putea crește anul viitor cu încă 86 de kilometri.

Într-un răspuns pentru Digi24, șefii de la Drumuri s-au ferit, însă, să-și asume această țintă. Motivul: lipsa bugetului pe acest an. „Având în vedere că bugetul pe anul 2021 încă nu a fost aprobat, ne este foarte greu să comunicăm o estimare a obiectivelor care urmează a fi realizate în anul 2021”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Noul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, spunea, la preluarea mandatului, că s-a „săturat până peste cap” de „acest sport al kilometrilor de autostradă”, precizând că cei peste 1.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres prevăzuţi în programul de guvernare a fi realizaţi în perioada 2021-2024 includ și proiectele aflate în derulare şi nu vor fi finalizaţi toţi în patru ani.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.