A înnebunit Cuc. 600 de kilometri de autostradă până la finalul anului
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
La finalul audierilor din comisiile reunite de specialitate, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, le-a vorbit jurnaliştilor despre planurile pe care le are ministerul cu privire la autostrăzi şi drumurile de mare viteză. Ministrul Cuc a declarat că la finalul anului vor exista 600 de kilometri de autostradă scoşi la licitaţie.
"Până acum am lansat proiecte de 93 de km de autostradă. Vorbim de proiectare şi execuţie – 93 de km de autostradă şi 121 de km de drum de mare viteză. Aici mă refer la Piteşti-Sibiu, Centura de Sud a Bucureştiului, drumul de mare viteză Piteşti-Craiova. Urmează în perioada următoare să lansăm secţiunile Suplacu de Barcău – Borş, Suplacu de Barcău – Mihăieşti pe Autostrada Transilvania, secţiunile 2,3,4 din Sibiu- Piteşti,Centura de Nord a Capitalei la profil de autostradă, cât şi autostrada Montana: Târgu-Mureş – Ditău – Târgu Neamţ – Iaşi, proiectare şi execuţie până la sfârşitul anului. Aşa cum am spus, primele le voi lansa şi le-am lansat până la sfârşitul iunie, celălalte, până la sfârşitul anului acesta, totalizând undeva la 600 de km de autostradă care vor fi scoşi la licitaţie.", a declarat Răzvan Cuc.
Ministrul a vorbit şi despre planurile privind autostrada Sibiu-Piteşti.
"Pe secţiunea IV din Sibiu-Piteşti avem studiu de fezabilitate şi vom lansa procedura de achiziţie şi execuţie până la sfârşitul lunii august. Contractul pentru a elabora studiul de fezabilitate l-am găsit blocat în cadrul ministerului. A fost deblocat şi prelungit până în luna august. Firma are termen până în luna august să ne aducă şi secţiunile II şi III pentru a lansa procedurile în luna octombrie. Deci până la sfârşitul lunii octombrie vom avea tot Sibiu-Piteşti, tot tronsonul de autostradă lansat.", susţine ministrul Transporturilor.
Cât despre controversatele viaducte pentru mamifere care au pus în dificultate autorităţile: "Vorbiţi de viaductele pentru mamifere mari, care ne costă o sumă colosală de bani. Acea secţiune va fi relicitată. Va fi scoasă din contract şi relicitată tot în cursul acestui an. Secţiunile III şi IV din Lugoj – Deva mi-am asumat că le voi termina în acest an, din acest motiv mă voi muta pe şantiere, pe Sebeş-Turda, lotul III şi IV.", a susţinut Răzvan Cuc.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- VIDEO Cum se lucrează la „Tunelurile pentru urși” de pe Autostrada Lugoj - Deva?
- VIDEO Se pregătesc intersecții rutiere pe 3 niveluri. Cum vor arăta?
- VIDEO Cum se circulă pe cei 11 km din Autostrada Moldovei deschiși azi?
- VIDEO Miracol! S-a redeschis circulația complet pe Podul de la Brăila