Avans excelent pentru VW

Avans excelent pentru VW

Grupul auto german Volkswagen a revizuit în creştere estimările privind veniturile din acest an şi a menţinut prognoza privind o marjă de profit de 6-7%, în 2017, transmit Bloomberg, DPA şi Reuters.

Cel mai mare producător auto european se aşteaptă ca veniturile din acest an să depăşească cu 4% nivelul record de anul trecut, de 217 miliarde de euro (254 miliarde de dolari).

În trimestrul doi din acest an, profitul înainte de taxe al VW a urcat cu 3,7%, la 4,55 miliarde de euro (5,34 miliarde de dolari), de la 1,90 miliarde de euro în perioada similară din 2016, depăşind estimările analiştilor, de 4,49 miliarde de euro.

Marja de profit a brandului VW a urcat la 4,4% în perioada aprilie - iunie 2017, de la 2,9% în trimestrul doi din 2016 depăşind ţinta de cel puţin 4% stabilită pentru anul 2020, dar încă sub nivelul rivalelor PSA Peugeot Citroen şi Renault.

În trimestrul doi din 2017, vânzările VW au crescut cu 4,7%, la 59,7 miliarde de euro, în timp ce profitul net a urcat la 3,19 miliarde de euro, comparativ cu 1,21 miliarde de euro în perioada similară din 2016.

Un alt semn al redresării este indicat de faptul că Volkswagen nu a mai anunţat provizioane suplimentare pentru a acoperi costurile legate de scandalul emisiilor. Până acum, VW a pus deoparte 22,6 miliarde de euro pentru a acoperi costurile amenzilor, compensaţiilor şi reparării vehiculelor.

Joi, pe Bursa de la Frankfurt, acţiunile Volkswagen au scăzut cu 1,3%, la 134,85 de euro, în timp ce rivalele germane Daimler şi BMW înregistrau un declin de 0,7%, respectiv 1,1%.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.