Video: Viorel Ștefan Ilie este șoferul profesionist mort în accidentul din Ialomița Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
- Video
Viorel Ștefan Ilie este șoferul profesionist care a intrat cu camionul pe contrasens într-un microbuz şi a omorât 9 oameni, în Ialomiţa.
Şoferul a murit şi el în impactul teribil de sâmbătă de dimineaţă.
10 oameni au murit după ce un microbuz de pasageri a fost lovit de un camion, în apropiere de satul Sfântu Gheorghe. Alte 7 persoane au fost rănite. Opt dintre victime sunt femei care lucrau la Mega Image, în Bucureşti, şi se îndreptau spre serviciu. A murit şi şoferul microbuzului în care acestea se aflau.
Accidentul s-a produs pe Drumul Naţional DN2A, Slobozia - Urziceni, între raza localității Sfântul Gheorghe, din comuna Balaciu. Şoferul camionului care a intrat pe contrasens, Viorel Ştefan Ilie, 43 de ani, din Poiana, venea de la Târgu Jiu, unde încărcase pene de pasăre în semiremorcă.
Din motive pe care poliţiştii nu le-au elucidat încă, a intrat pe contrasens, a lovit microbuzul, apoi camionul s-a răsturnat în afara şoselei şi cabina s-a făcut praf.
Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat că poliţiştii au recuperat tahograful din cabina camionului şi se vor verifica timpii de odihnă şi viteza avută la impact. De asemenea, a mai spus Cuc, şoferul oprise cu 3 kilometri înainte de locul accidentului, la popasul din comuna Malu, unde a băut o cafea.
Potrivit unor surse, el se grăbea să ajungă acasă pentru a merge apoi la pescuit. Pe pagina de facebook a şoferului acesta a postat mai multe fotografii în care arată pasiunea lui pentru pescuit.
Microbuzul în care se aflau 16 oameni a fost efectiv spulberat de camionul ajuns pe contrasens, iar impactul a fost unul devastator. Zece oameni, respectiv cei doi șoferi și opt pasagere din microbuz, și-au pierdut viața pe loc.
Alte șape persoane au fost grav rănite și au ajuns la spitalul din Slobozia, dar și la spitalele Floreasca și Bagdasar-Arseni din Capitală.