VIDEO Un autocar cu 52 de pasageri a ieșit în decor Recomandat

VIDEO Un autocar cu 52 de pasageri a ieșit în decor

Un autocar plin cu oameni a ieșit în decor, vineri, în localitatea clujeană Răscruci. Potrivit polițiștilor, în autocar se aflau 52 de persoane.


Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un accident rutier în urma căruia un autocar a ieșit în afara părții carosabile. În momentul sosirii echipajelor operative la fața locului ocupanții erau ieșiți din autocar, iar până acum două persoane au solicitat consult medical. La fața locului sau deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare și trei ambulanțe SMURD”, a transmis ISU Cluj.

Din primele informații, un ansamblu de vehicule (autocar și remorcă), în care se aflau mai multe persoane, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, ar fi ieșit în afara părții carosabile după ce conducătorul auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


STAREA TRANSPORTURILOR - CONSTANTIN ISAC


CAMION FEST OCTOMBRIE 2022

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.