VIDEO. Trei pakistanezi descoperiți într-un CAMION la Giurgiu

VIDEO. Trei pakistanezi descoperiți într-un CAMION la Giurgiu

Trei cetăţeni pakistanezi care intenţionau să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge apoi în Germania, au fost găsiţi de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu într-un camion care transporta calorifere, din Turcia.


Potrivit Poliţiei de Frontieră, luni dimineaţă, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion marca Daf, înmatriculat în România, un cetăţean român în vârstă de 61 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, calorifere din Turcia pentru o societate din România.

 

Când au verificat mijlocul de transport, poliţiştii de frontieră au observat că şnurul de siguranţă al semiremorcii este secţionat şi relipit. De asemenea, la verificarea cu sonda CO2, aparatul a indicat o concentraţie de dioxid de carbon mai mare decât valoarea normală, astfel că s-a deschis compartimentul marfă.

Printre marfa transportată, au fost găsiţi ascunşi trei bărbaţi, care nu deţineau documente de identitate.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt cetăţeni pakistanezi, cu vârste cuprinse între 22 şi 37 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în semiremorca autocamionului fără ştirea şoferului, într-o parcare din Turcia, cu ajutorul unui cetăţean afgan a cărui identitate nu o cunosc şi căruia i-au plătit 500 de euro fiecare. Totodată, au menţionat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania.

Conform protocolului româno - bulgar, pakistanezii au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.

Despre noi

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.