VIDEO. Șofer profesionist român, mort sub propriul camion în Bihor Recomandat

VIDEO. Șofer profesionist român, mort sub propriul camion în Bihor

Un șofer profesionist și-a pierdut viața, sâmbătă, 21 octombrie 2023, după-masă, într-o carieră de piatră din satul bihorean Brădet, comuna Buntești.

Bărbatul de 49 de ani, domiciliat în comuna Suplacu de Tinca, a murit după ce a fost strivit de un camion, pe un drum din carieră.

Potrivit unor informații preliminare, mai multe camioane așteptau la coadă, pentru a fi încărcate cu pietriș.

Un șofer a coborât din vehicul și, din motive încă neclare, mastodontul s-a pus în mișcare.

Bărbatul a fost prins între acest vehicul și un alt camion, aflat în fața lui.

„Din primele verificări, polițiștii bihoreni au stabilit că bărbatul ar fi coborât de la volanul autotrenului care aștepta la rând, la încărcat, s-ar fi deplasat în partea din față a acestuia, moment în care, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, autotrenul s-ar fi deplasat pe direcția înainte, accidentându-l”, a declarat Alin Laza, din cadrul biroului de presă al Poliției Bihor.

Salvatorii care au mers de urgență la locul accidentului, inclusiv cu elicopterul, au încercat să-l resusciteze pe bărbat, dar fără succes.

„În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, făcut în jurul orei 16.10, la fața locului s-au mobilizat echipajele Stației de Pompieri Ștei, cu o autospecială de intervenție și ambulanța SMURD, un elicopter SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar din păcate a fost declarat decesul victimei”, a declarat Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

Deocamdată, nu se știe de ce camionul s-a pus în mișcare, dar nu este exclus ca vehiculul să fi avut o defecțiune la sistemul de frânare și aceasta să fi fost cauza tragediei.

„În acest moment nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii Secției nr. 10 de Poliție Rurală Ștei continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment”, a mai spus Alin Laza. De asemenea, despre accident au fost anunțați și reprezentanții I.T.M. Bihor.

Primarul comunei Buntești, Sorin Degău, nu știa despre tragedia petrecută și nu a putut furniza detalii nici despre victimă.

În schimb, a precizat că respectiva carieră a fost concesionată de Consiliul Local Buntești către firma Ile Viorel Construct SRL, patronată de controversatul afacerist bihorean Viorel Ile.


AIC DEALER OTOKAR


VERSUS S03E01

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.