VIDEO Noi reguli în sensul giratoriu. Cine și cum trebuie să acorde prioritate Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Circulația în sensul giratoriu, o provocare pentru mulți șoferi, ar putea fi simplificată. Cel puțin în teorie. Parlamentarii vor să schimbe definiția, ca să nu mai existe interpretări și să nu mai existe accidente.
Astfel, Titi Aur, expert în conducere defensivă spune: "Circulația în sens giratoriu, în intersecția cu sens giratoriu cum a fost denumită până acum, este destul de complicată și de greu de reglementat ca să se poată circula fără niciun fel de probleme.
Schimbarea definiției poate să regleze puțin, dar nu definitiv. Teoretic, schimbarea definiției poate ajuta, dar mai ales în cazul în care avem de dat un verdict la un accident, cine cum a avut prioritate. Se reglementează foarte clar - cel din stânga trebuie să îi dea prioritate celui de pe banda din dreapta. Dar eu pun următoarea problemă - dacă se pune unul pe banda din dreapta, la un sens giratoriu cu două sau trei benzi și merge continuu fără să oprească, se învârte practic în sensul giratoriu, atunci va avea prioritate continuă pentru că cei care vin din dreapta care intră în sensul giratoriu trebuie să îi acorde prioritate, iar cel care e în stânga și vrea să iasă în dreapta trebuie să îi acorde prioritate. Deci și în această situație tot se va ajunge la mica înțelegere. Din păcate, sensul giratoriu care e o intersecție foarte sigură și care reduce foarte mult numărul de accidente grave complică această stare de cine are prioritate și oricum am face se ajunge la mica înțelegere.
Nu poți reglementa cu reguli perfecte și atunci vine capitolul din spate, știința, cum să circulăm corect, și educația și politețea. Hai să facem toți într-un fel încât să circulăm toți în regulă și să nu mergem pe încăpățânare, pentru că și această regulă va avea o problemă, dar cel puțin va fi definiția foarte clară. Se renunță la termenul intersecție, și atunci sensul giratoriu devine o zonă reglementată cu specific foarte clar, în această zonă e ca și cum ar fi un drum care se tot învârte în jurul mijlocului sensului giratoriu și cei care vin și intră trebuie să acorde prioritate, iar cei care vor ieși trebuie să fie cât mai pe dreapta dacă nu să acorde prioritate celui care merge prin dreapta. Regula e clară, dar va fi greu de aplicat"..
Potrivit noii definiții, "participantul la trafic încadrat pe banda a doua, care doreşte să părăsească sensul giratoriu la a doua ieşire, trebuie să acorde prioritate vehiculelor încadrate pe banda întâi, deoarece aceste autovehicule se deplasează în cadrul sensului giratoriu". Astfel, din noua definiție a sensului giratoriu va fi eliminată ideea de intersecție. În prezent, Codul rutier include în categoria intersecțiilor cu circulație dirijată și intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu. Potrivit parlamentarilor, Codul Rutier actual nu reglementează și situația în care în sensul giratoriu sunt mai multe benzi de circulație, iar prevederile legislative din prezent pot produce confuzie și erori prin greșita definire a sensului giratoriu ca fiind o intersecție.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?