VIDEO. Momentul în care un camion își pierde containerul Recomandat

VIDEO. Momentul în care un camion își pierde containerul

Containerul camionului care a căzut pe șosea miercuri, 15 mai a.c., în Constanța, a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

Momentul în care containerul s-a desprins de pe șasiul camionului, surprins de camerele de supraveghere.

Miercuri, 15 mai a.c., un camion ce se deplasa aparent regulamentar pe a doua bandă de circulație, a cauzat un întreg moment de panică în rândul șoferilor aflați în trafic în acel timp.

Evenimentul a avut loc la sensul giratoriu de la intrare în Constanța dinspre Valu lui Traian.

Pe camerele de supraveghere din zonă, se poate observa cum containerul camionului intrat în sensul giratoriu se desprinde și cade pe asfalt.

Se pare că acesta nu ar fi fost bine ancorat, iar în mers, în timpul efectuării manevrei de viraj din sensul giratoriu, s-a prăbușit fatal, în mijlocul drumului.

Din fericire, nu au fost victime, însă potrivit imaginilor, se putea întâmpla o adevărată tragedie dacă în zonă ar fi fost pietoni sau dacă pe prima bandă s-ar fi aflat un alt vehicul.

Norocul a constant și în faptul că viteza de circulație a fost relativ mică, fiind un sens giratoriu.

Se poate observa și că la momentul accidentului, șoferii din trafic au reacționat foarte bine, încetinind și păstrând distanța de mers.

Traficul din sens a fost intensificat pe toată durata evenimentului și până la eliberarea zonei. Imaginile au un puternic impact emoțional.


VLASE AMBASADOR F-MAX


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.