VIDEO 47 tone de deșeuri transportate ilegal în camioane, oprite la intrarea în România Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
- Video
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu și Teleorman au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două ansambluri rutiere, peste 47.400 kilograme deșeuri din diferite materiale, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.
În data de 19.10.2021, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 44 ani, care transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 23.137 kilograme deșeuri metalice.
Deșeurile erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație, o societate comercială din Italia.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. – Comisariatul Județean Giurgiu.
În urma analizării actelor care au fost prezentate la control, s-a dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României, pentru deșeurile sus-menționate, întrucât documentaţia era incompletă.
Tot în cursul zilei de 19.10.2021, si poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, cantitatea de 24.270 kilograme deșeuri mase plastice, pentru care șoferul, cetățean român în vârstă de 30 de ani, nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare. Deșeurile erau încărcate din Grecia și ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul țării noastre.
În ambele situaţii, după finalizarea activităților de control, marfa a fost returnată societăților expeditoare.
Video
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?