Un șofer profesionist neglijent a trimis zeci de autovehicule la vulcanizare Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Un șofer de camion, care transporta deșeuri metalice tocate, a provocat pagube serioase în județul Buzău.
Acesta nu și-a asigurat încărcătura, iar bucățile metalice s-au împrăștiat pe drum, pe o distanță de 2 kilometri.
Zeci de șoferi care au circulat pe acel segment de drum s-au trezit cu cauciucurile tăiate. Polițiștii încearcă acum să-l găsească pe șoferul camionului cu pricina.
Incidentul s-a petrecut pe drumul județean 203D, arteră care leagă zona industrială a orașului de drumul național 2C.
Camionul cu deșeuri a plecat de la o firmă de reciclare din zonă și se îndrepta spre Slobozia.
Imediat după ce a părăsit curtea reciclatorului, din camion au început să curgă mii de bucăți de tablă care s-au împrăștiat pe carosabil.
„Doar eu am văzut, cred, peste 20 de maşini care au făcut pană, plus o maşină de furaje care a descărcat, a scos peste 100 de şpanuri din cauciucuri”, spune un șofer.
Dacă unii dintre şoferi au observat la timp pericolul de pe şosea, alţii nu au mai avut timp de reacţie şi s-au ales cu pagube serioase.
„Am zis prima oară că e sticlă, dar au fost cuie, au fost table, au fost tot felul de porcării pe şosea. S-au spart două caucicuri şi astea două sunt la fel de distruse”, declară o șoferiță păgubită.
La vulcanizarea din zonă s-a făcut coadă.
Timpul de aşteptare a fost chiar şi de 4 ore. „În jur de 20-25 de maşini cu şpan în anvelope. Undeva la 10-15 şpanuri pe anvelopă”, a declarat un mecanic de la vulcanizarea cu pricina.
Şoferul responsabil de întreaga situaţie este de negăsit. „În cauză poliţiştii au luat măsuri pentru curăţarea carosabilului şi au efectuat verificări pentru identificarea persoanelor implicate şi luarea măsurilor legale”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău.
Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferii păgubiți să depună plângeri la secția de Poliție Rurală din zona respectivă, pentru a-și putea recupera prejudiciile.
Articole înrudite
- VIDEO Cum arată cei 32 de km de autstradă deschiși azi. Pe unde trec?
- Autostrada Moldovei: tronsonul Buzău - Râmnicu Sărat se deschide săptămâna viitoare
- Cum s-a descurcat primul camion electric care a circulat la Buzău?
- O fată de 18 ani a murit lovită de camion, pe un drum din Buzău
- VIDEO. Momentul în care un șofer de camion lovește un autoturism în timp ce stătea pe telefon