Un șofer drogat s-a răsturnat cu un camion Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Evenimentul rutier s-a petrecut miercuri seara, pe Drumul Național 69, la intrarea în Șagu dinspre Vinga. Testat cu aparatul DrugTest, șoferul sârb ar fi avut rezultat pozitiv pentru amfetamine.
Șoferul autocamionului înmatriculat în Serbia a pierdut controlul volanului, s-a lovit de parapetele de beton de pe marginea șoselei, de un stâlp de electricitate, răsturnându-se apoi în șanț. La fața locului a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șagu, care a fost anunțat de accident de către un membru al serviciului, aflat în timpul liber.
„La fața locului am intervenit cu un efectiv de 10 pompieri voluntari, fiind vorba de un tir care a părăsit partea carosabilă lovind inițial parapetul, ulterior izbindu-se de un stâlp de iluminat fapt care a dus la răsturnarea acestuia. Intervenția s-a încheiat fără victime, doar cu pagube materiale, cei doi șoferi străini fiind în afara oricărui pericol”, transmite SVSU Șagu.
Martorii spun că șoferul ar fi fost testat de către polițiști atât pentru alcool, cât și pentru substanțe cu efect psihoactiv, iar rezultatul testului pentru substanțe interzise ar fi fost pozitiv. Reprezentanții Poliției confirmă informația, menționând însă că rezultatul DrugTestului „nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal”, fiind necesară recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. Informațiile noastre arată că șoferul ar fi ieșit pozitiv la amfetamină.
Faptul că șoferul nu se afla în deplin control a fost scos în evidență și de alți participanți la trafic. Unul dintre cititorii Aradon.ro ne-a trimis inclusiv o filmare în care se observă cum șoferul TIR-ului schimbă haotic benzile de circulație, pe drumul dinspre Orțișoara spre Vinga.
„De la Sânandrei până la Orțișoara, tot pe contrasens mergea. Eram în spatele lui, l-am claxonat, i-am dat semnale cu farurile, dar n-a avut nicio reacție. Abia la Orțișoara am reușit să-l depășesc. La cum a condus, am fost sigură că nu ajunge la destinație”, spune o șoferiță care s-a intersectat cu șoferul sârb cu câteva minute înainte de producerea accidentului.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?