Un producător de camioane va folosi pușcăriași pentru că nu găsește forță de muncă Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Cel mai mare producător de camioane din Rusia, Kamaz, ia în considerare aducerea de prizonieri la muncă la cele mai mari fabrici ale sale pentru a compensa deficitul de forţă de muncă, a declarat vineri directorul general Serghei Kogogin, citat de Reuters.
”Evaluăm cum să aplicăm programul (de lucru) dezvoltat de Serviciul Federal al Penitenciarelor”, a spus Kogogin reporterilor.
Compania se confruntă cu o lipsă de 4.000 de angajaţi la unităţile sale de producţie din Naberezhnye Chelny, un oraş industrial aflat la peste 900 de kilometri est de Moscova, a spus el.
Compania are 24.000 de angajaţi acolo. Kamaz, care este deţinută în proporţie de 47% de conglomeratul de stat Rostec şi de 15% de Daimler, a adus deja lucrători migranţi din Uzbekistan şi acum ia în considerare să caute muncitori în închisorile ruseşti, a spus el.
Restricţiile legate de pandemie i-au determinat pe mulţi lucrători migranţi să părăsească Rusia, forţând autorităţile şi companiile private să se gândească la modalităţi de a compensa lipsa lucrătorilor.
Serviciul Federal al Penitenciarelor a propus la începutul acestui an un plan de folosire a condamnaţilor pentru a suplimenta forţa de muncă, insistând că noul sistem nu va semăna cu vastul sistem de lagăre de muncă GULAG din epoca sovietică, scrie news.ro.
În aprilie, un document guvernamental a ordonat autorităţilorsă evalueze fezabilitatea utilizării condamnaţilor pentru a construi căi ferate.
Articole înrudite
- Cozi uriașe la RAR. Care este motivul?
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă
- Șofer român de camion „le-a mutat nasul” polițiștilor nemți. Cât de beat era?
- Un camion a derapat de pe carosabil la Călărași
- Un camion a căzut în groapa unde a aruncat ilegal mizerie. L-au scos cu macaraua