Un mort într-un accident în care a fost implicat un autocar
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Circulaţia este restricţionată, miercuri, în judeţul Braşov, pe DN1 spre Făgăraş, la kilometrul 196, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul direcţiei de mers din cauza oboselii, lovind un autocar ce circula regulamentar. În urma impactului, pasagera din maşină a murit.
Un accident rutier s-a produs, miercuri, în localitatea Vlădeni, când şoferul unei maşini a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauza oboselii şi a lovit un autocar, informează Poliţia Braşov. Ambii şoferi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În urma impactului, pasagera în vârstă de 24 de ani, din maşină, a decedat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. În autocar nu sunt persoane rănite.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN1 Braşov-Făgăraş, la kilometrul 196, se circulă pe un fir, alternativ, dirijat de poliţişti.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?