Un campion mondial a fugit din România ascuns, 36 de ore, într-un CAMION ^Recomandat

Mihai Leu, 53 de ani, s-a apucat de box la 9 ani și a fugit din România socialistă cu doi ani înaintea Revoluției. Acesta a explicat motivele care l-au făcut să plece din țară și cum i-a fost drumul până în Germania, acolo unde a trăit 20 de ani.

- Care au fost motivele pentru care ai vrut să pleci din țară?

- Au fost multe. După ce mi-au oprit casetofoanele pe aeroport, apoi ni s-a promis că dacă devenim campioni mondiali ne dau bani, televizor color, promisiuni ca la noi. Dar ne-au dat doar 20 la sută din ce ni s-a promis.

Faptul că nu eram lăsat să plec în străinătate, ci doar în țările comuniste, toate m-au făcut să iau o hotărâre clară. "Prima dată când plec în străinătate într-o țară în care pot să rămân, nu mai vin înapoi", mi-am zis.

- Nu i-ai spus asta și lui Feri, să plecați împreună?

- Nu i-am propus. Pe vremea aia, dacă spuneai cuiva... Noi aveam mereu un securist cu noi, știam că n-are nicio treabă cu boxul, nu-l văzuserăm în sala de box, se ținea doar după noi. Mi-a fost teamă să povestesc cu cineva și ce vreau să fac.

Familia mea avea o situație bună, era bine financiar. Mi-era că celui căruia îi voi propune să vină cu mine se va gândi că-l verific dacă vrea el să plece!

- Și la primul concurs în Grecia ai rămas acolo.

- Balcaniada era într-o localitate Patras. M-a învățat un prieten din Franța să mă duc în Atena, unde era restaurantul "București". Acolo se strângeau românii. M-am dus la restaurantul "București", am zis "Bună seara!", le-am spus cine sunt, unii știau, unii nu. Le-am zis că vreau să rămân acolo și m-a luat la el acasă un tip pe care-l chema Adam. Care, mă rog, nu se ocupa cu lucruri foarte curate, dar mă bucuram că aveam unde să dorm.

- Așa.

- Am stat cam o lună de zile în Atena, apoi acel prieten din Franța, după ce-a vorbit cu tatăl meu, a venit să mă ajute să ajung în Franța.

Țelul meu era să ajung în Franța pentru că aveam o relație bună cu antrenorul naționalei de box. Mi-a și zis odată: "Dacă te gândești să rămâi în străinătate, caută-mă!".

Am ajuns la Paris cu acest prieten Radu, la restaurantul "Mon Jardin", unde se strângeau românii. M-a luat un prieten acasă. Se ocupau toți nu cu lucruri prea curate.

- Dar tu nu aveai pașaportul la tine!

- Nu, nu. Singurele acte pe care le aveam erau legitimația de boxer, pe care o țineam la brâu, și buletinul. Pașaportul meu era la șeful delegației. Iar ca să ajung din Grecia în Franța am făcut-o cu un șofer de TIR englez. Contra sumei de 700 de dolari m-a ascuns în TIR: în spatele scaunelor exista un pat, iar sub pat o ladă. M-a băgat în acea ladă.

- Cât ai stat acolo?

- Păi, am traversat pe apă. A trebuit să stau foarte mult acolo. Am stat undeva la 36 de ore. TIR-ul trebuia parcat în primul rând în port, vameșii controlau tot TIR-ul să nu fie rupte sigiliile, apoi se urca pe vapor. Dacă mă prindeau, probabil mă opreau acolo. Eu mă interesasem, iar de dat înapoi în România nu o făceau cei din Grecia.

- Bun, ai ajuns la Paris.

- După ce-am ajuns la Paris, la un tip cu ocupații nu prea normale, acesta m-a luat la el acasă și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta. I-am spus că vreau să ajung la o sală de box, să vorbesc cu antrenorul naționalei Franței.

Am dormit la el într-o seară, într-o cameră avea un maldăr mare de haine, eu nu aveam nimic... Doar o pereche de blugi, un tricou și o geacă, dar vă dați seama, stătusem cu ele în ladă!