Un camion al unei firme sucevene a ars complet Recomandat

Un camion al unei firme sucevene a ars complet

Un camion a ars în totalitate în localitatea Milișăuți, județul Suceava.

camion incendiat suceava

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii SVSU Milișăuți, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cap tractor cu platformă, ce aparține unui agent economic din localitatea Milișăuți.

La sosirea echipajelor, autovehiculul ardea generalizat, existând pericolul ca flăcările să se extindă la un rezervor cu 2000 de litri de motorină, la alte două capuri tractor, parcate în apropiere, precum și la două clădiri (o hală de reparații auto și o casă de locuit).

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei (41 de ani), care a suferit un atac de panică.

Ulterior, după ce și-a revenit, femeia a refuzat transportul la spital.

Au ars capul tractor, în proporție de 90%, și panoul platformei, cu instalația electrică și cea de aer, aferente.

De asemenea, s-a degradat pompa rezervorului cu motorină.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un cablu electric defect sau cu izolația deteriorată.

Incendiul a fost lichidat la ora 13:25, iar pompierii au salvat rezervorul cu 2000 de litri de motorină, cele două capuri tractor și clădirile învecinate.


ETC IVECO GALATI


STAREA TRANSPORTURILOR-RADU DINESCU

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.