Un camion a luat foc. Șoferul ucrainean era beat Recomandat
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Șofer ucrainean de tir, prins băut la volan după ce vehiculul a luat foc. Este vorba despre șoferul mastodontului care a luat foc pe centura de ocolire a Sucevei, în localitatea Sfântu Ilie.
Joi după-amiază, la ora 13.31, polițiștii de la Șcheia au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava, în apropierea sensului giratoriu din comuna Moara, județ Suceava, arde un tir.
POlițiștii s-au deplsata la fața locului și au demarat cercetări. Incendiul a fost stins de cei de la ISU Suceava, care au stabilit că tirul încărcat cu marmură a luat foc de la scântei provenite de la sistemul de rulare al vehiculului.
Șoferul este un cetățean ucrainean iar vehiculul este înmatriculat în Ucraina.
Acesta se deplasa din direcția comuna Șcheia spre sat Cumpărătura pe VO2P iar la aproximativ 200 de metri de sensul giratoriu care face legătura între municipiul Suceava și comuna Moara, a explodat un cauciuc al remorcii, motiv pentru care a izbucnit un incendiu la una din roțile dreapta spate.
Șoferul ucrainean a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la U.P.U. Suceava unde i-au fost recoltate 2 mostre de sânge în vederea determinării alcooliemiei în sânge, în prezența unui interpret autorizat.
Totodată, autocamionul a rămas imobilizat pe VO2P, la fața locului deplasându-se lucrători specializați în vederea reparării defecțiunii și eliberării părții carosabile.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?