Trei cetăţeni din Maroc şi unul din Siria, ascunși într-un camion încărcat cu aragazuri, depistaţi la vama Giurgiu

Trei cetăţeni din Maroc şi unul din Siria, ascunși într-un camion încărcat cu aragazuri, depistaţi la vama Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, ascunși într-un camion încărcat cu articole de uz casnic, trei cetățeni marocani și unul sirian care intenţionau să intre ilegal în România, pentru ca apoi să ajungă în Germania.

În data 18.03.2020, în jurul orei 19.50, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion marca DAF, înmatriculat în România, cetăţeanul român T.C., în vârstă de 63 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, aragazuri, din Turcia pentru o societate din România.

Procedând la verificarea mijlocului de transport, echipa comună formată din polițiști de frontieră români şi bulgari a observat că prelata semiremorcii este secționată și lipită, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului de marfă.

În urma controlului amănunţit, printre marfa transportată, au fost descoperite ascunse, patru persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că trei bărbaţi sunt din Maroc şi unul din Siria, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în semiremorca camionului, fără știrea șoferului, într-o parcare din Bulgaria. Totodată, au menționat că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar aceştia au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.