Transportul preorășenesc al Bucureștiului, o afacere a familiei Firea-Pandele
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Municipalitatea vrea să delege un număr de cinci trasee preorăşeneşti către Servicul Transport Voluntari SRL, potrivit unui proiect care prevede avizarea unor studii de oportunitate în acest sens. Potrivit Roxanei Wring (USR), proiectul ar ridica mai multe suspiciuni.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti va supune, marţi, spre hotărâre, un proiect care prevede „avizarea studiilor de oportunitate privind delegarea serviciului comunitar de transport public de călători către Serviciul Transport Voluntari SRL şi Ecotrans şi aprobarea modalităţii de gestiune a serviciului de transport public de călători în Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov pentru aceştia”, se arată în proiect.
Potrivit expunerii de motive a proiectului, studiul de oportunitate este elaborat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (ADTPBI).
ADTPBI a fost constituită în noiembrie 2017, ca asociere a tuturor celor 42 de autorităţi locale ale regiunii Bucureşti – Ilfov, şi are ca scop principal exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a Serviciului public de transport local, pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre.
Preşedintele Asociaţiei este chiar Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.
„Prezentul studiu de oportunitate stabileşte modalitatea de gestiune a serviciului de transport public de călători pentru un număr de 5 trasee preorăşeneşti / regionale şi are ca scop stabilirea modalităţii de gestiune şi iniţiere a procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători prin curse regulate pentru cele 5 trasee în regiunea Bucureşti- Ifov, către operatorul regional S.C Serviciul Transport Voluntari S.A.”, se arată în proiectul de hotărâre.
Potrivit consilierului general USR Roxana Wrig, proiectul ar ridica mai multe suspiciuni.
„Proiectul ridică mai multe suspiciuni şi aşteptăm în comisii şi în şedinţă clarificări suplimentare de la cei responsabili. Orice astfel de proiect, mai ales când vine vorba despre companii din Voluntari, ne trezesc în mod legitim suspiciuni. În ultimii ani, Gabriela Firea ne-a spulberat orice urmă de încredere în bunele sale intenţii sau în competenţa sa managerială. Aşa că privim cu maximă atenţie şi acest proiect, despre care, repet, nu avem încă toate datele. Este în mod cert un proiect de două treimi, dar nimic altceva nu este suficient de clar. Dacă răspunsurile celor responsabili nu vor risipi în totalitate suspiciunile pe care le avem, atunci USR nu va vota acest proiect”, a declarat Roxana Wring.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?