Tarom se scufundă. Ministrul Transporturilor nu are ochi
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Compania naţională de transport aerian Tarom a înregistrat un avans de 71,2% al pierderilor anul trecut, faţă de anul anterior, până la 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
În 2015, Tarom a avut pierderi de 27,43 milioane lei (6,2 milioane euro).
Tarom a terminat anul trecut pe pierdere, în contextul în care au fost retrase două avioane din flotă şi au existat persoane care au sabotat compania atât din interior, cât şi din exterior, a declarat recent directorul general al Tarom, Eugen Davidoiu.
Veniturile totale ale companiei au scăzut anul trecut cu 10,5%, până la 1,24 miliarde lei (276 milioane euro), iar valoarea activelor imobilizate a coborât cu 5,1%, până la 831,91 milioane lei (185,3 milioane euro).
Numărul angajaţilor a scăzut cu 2,1%, până la 1.841 angajaţi. Nivelul datoriilor a scăzut cu 5,2%, până la 216,84 milioane lei (48,3 milioane euro).
Anul trecut a fost al nouălea consecutiv pe pierdere pentru Tarom, ultimul an cu profit pentru Tarom fiind 2007. Compania Tarom a pierdut anul trecut poziţia a doua în clasamentul liniilor aeriene prezente în România ca număr de pasageri, fiind depăşită de Blue Air.
Transportatorul aerian a achiziţionat în leasing, în acest an, două avioane noi Boeing 737-800 NG, care înlocuiesc cele două aparate Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman.
Până la această achiziţie, Tarom avea o flotă de 21 de avioane, dintre care doar 19 operau în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat recent că Tarom va încheia ”pe zero” în acest an, fără pierderi.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?