Surse. Șeful banilor din PSD, ministru al Transporturilor. Acuzat de detunare de fonduri
- Scris de tirmagazin3
- Imprimare
Liderii PSD s-au reunit marți seară într-o ședință a Biroului Politic Național al PSD, la care ia parte și premierul Viorica Dăncilă, după refuzul președintelui Klaus Iohannis de a o numi pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Transporturilor și pe Ilan Laufer la Ministerul Dezvoltării. Social-democrații au votat ca Lia Olguța Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor, potrivit unor surse politice.
UPDATE Social-democrații au votat, în ședința de marți a Biroului Permanent al partidului, ca Lia Olguța Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, au declarat pentru Mediafax surse din partid.
Deputatul PSD de Argeș Mircea Gheorghe Draghici ar fi fost votat pentru funcția de ministru al transporturilor. Mircea Drăghici este și trezorierul PSD.
Potrivit Newsweek, Peste 1,8 milioane de lei și trei Mercedesuri de aproape 200.000 de euro sunt beneficiile personale ale cuplului Mircea și Georgiana Drăghici din banii publici primiți de către PSD drept subvenție.
Deputatul Mircea Drăghici este trezorierul Partidului Social Democrat, funcție direct subordonată șefului partidului. Adică lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, orice decizie a trezorierului PSD este, practic, o decizie a șefului PSD.
Mircea Drăghici (stânga), alături de Liviu Dragnea
Din această postură, Mircea Drăghici gestionează banii partidului. Iar un partid care se laudă cu peste 400.000 de membri are un buget generos.
Și nu doar din cotizații: numai din subvenția de la stat, PSD a încasat peste 83 milioane de lei din 2017 până la zi.
Exact, 83 de milioane de lei, adică aproape 20 de milioane de euro.
O parte din acești bani publici, necesari – în principiu – activităților cotidiene, organizatorice ale unui partid, câteva milioane s-au dus în stângisme „de caviar”: bolizi de lux precum Mercedes V Class, Mercedes GLE Coupe 350 D și Mercedes GLK 250.
Cele trei mașini – cumpărate cu banii jos de către PSD! - valorează în jur de 188.000 euro.
Și, culmea, nici măcar nu sunt folosite în folosul partidului, ci al deputatului Mircea Drăghici și al soției acestuia, Georgiana Drăghici. Cât se poate de personal.
Astfel, soția trezorierului Drăghici, Georgiana Drăghici, conduce Mercedesul GLE Coupe 350 D pentru care PSD a plătit 324.799 lei.
Autoturismul de lux a fost achiziționat în data de 10 iulie 2017. Consoarta cu 15 ani mai tânără a deputatului PSD a mai încasat și peste 1,8 milioane de lei de la PSD, cheltuieli de publicitate, în contul unei televiziuni piteștene pe care o deține.
La rândul lui, Mircea Drăghici are la dispoziție celelalte două mașini Mercedes.
Prima, Mercedes V Class, a fost cumpărată din banii partidului pe 16 mai 2017 și a costat nu mai puțin de 262.992 lei.
Celălalt Mercedes este modelul GLK 250 pentru care partidul a plătit 197.349 lei în data de 24 ianuarie 2018.
Drăghici a crescut subvenția PSD de patru ori
Mircea Drăghici a fost inițiatorul modificării legii de finanțare a partidelor, lege care acum prevede că partidele pot fi subvenționate cu maximum 0,04% din Produsul Intern Brut.
Drăghici a solicitat și introducerea unui prag minim de 0,02% din Produsul Intern Brut. Însă, într-un final, s-a stabilit ca pragul minim să fie de 0,01% din PIB.
Unul din argumentele invocate de către Drăghici pentru a sponsoriza masiv partidele din bani publici este egalitatea de gen:
„Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei”.
Proiectul legislativ promovat de Mircea Drăghici a fost susținut de grupul parlamentarilor PNL.
Deputatul liberal Gabriel Andronache a declarat în plenul Camerei Deputaților că “Partidul Naţional Liberal a votat acest proiect de lege, pentru că el conţine o prevedere extrem de importantă pentru a asigura egalitatea de gen în Parlamentul României şi în alte structuri ale administraţiei publice locale.
Adoptarea acestui amendament va face posibilă şi va stimula partidele politice să propună femei pe locuri eligibile, de data aceasta, pe listele electorale.
Aceasta este motivaţia pentru care Grupul parlamentar al PNL a susţinut proiectul de lege”.
În perioada 2008-2016, partidele politice au primit o subvenție cuprinsă între 0,006 și 0,0138% din PIB.
Adică între șase și 14,5 milioane de lei anual.
Cei mai mulți bani, anterior noii legi, s-au alocat în 2017, când s-au împărțit puțin peste 32 de milioane de lei, adică 0,0274% din PIB, conform punctului de vedere al Guvernului emis pentru legea inițiată de Drăghici.
Conform Autorității Electorale Permanente (AEP), impactul modificării legislative a fost uriaș.
Astfel, în 2017, PSD a încasat “numai” 16 milioane de lei subvenții de la stat.
Dar, anul acesta, social-democrații au primit deja de patru ori mai mult, adică 67 de milioane de lei (o listă completă a subvențiilor lunare, pe site-ul AEP).
Numai în luna septembrie a acestui an, PSD a încasat, conform AEP, peste 35 de milioane de lei.
A doua nevastă, șefă TSD și cercetată de DNA
Georgiana Drăghici, a doua soție a actualului trezorier al PSD, a fost șefa TSD Argeș.
Ea a făcut parte din suita Dacianei Sârbu, care a angajat-o pe postul de consilier la Parlamentul European. Pentru acest serviciu, Georgiana primea în jur de 24.000 euro anual.
Procurorii DNA au trimis-o în judecată în stare de libertate, în martie 2017, împreună cu finul său, Cristian Meleșteu, fost director al Casei Studentului din Pitești, dar și cu fostul fotograf Doru Bălăşoiu, angajat al Cabinetului Parlamentar “Mircea Drăghici”.
Ei sunt acuzaţi că ar fi organizat pe banii Ministerului Tineretului și Sportului o “tabără de vară” a TSD.
“În cursul lunii decembrie 2013, inculpata Drăghici Georgiana i-a solicitat unei alte persoane să transmită prin e-mail un tabel cuprinzând datele unor studenți ai facultății respective, destinatari fiind inculpatul Bălășoiu Doru și încă o persoană, cu indicația de a-l completa cu mai multe tipuri de scris”, se menționează într-un comunicat al DNA.
Ulterior, în cursul lunii aprilie 2016, cu ocazia audierii în calitate de martor în prezenta cauză, “inculpata Drăghici Georgiana a făcut afirmații mincinoase și nu a spus tot ce știa cu privire la aspectele esențiale și, totodată, a determinat o altă persoană să facă afirmații mincinoase în cadrul declarației de martor pe care aceasta din urmă a dat-o în cauză, în scopul evitării implicării sale în cercetări și favorizării inculpatului Bălășoiu Doru”.
Ministerul Tineretului și Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 14.000 lei, bani ce reprezintă cheltuielile de cazare și masă pentru 102 persoane participante la tabăra TSD.
Doamna Drăghici - 1,8 milioane de lei de la PSD
Georgiana Drăghici a făcut și afaceri comerciale.
A deținut, de exemplu, firma Absolut Top Media & More, care a fost radiată în 6 august anul acesta.
Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, firma Absolut Top Media & More avea o cifră de afaceri netă de 211.257 lei și pierderi de 140.456 lei în anul 2015.
Un an mai târziu, cifra de afaceri a crescut la 374.358 și un profit de 18.548 lei.
Pentru anul fiscal 2017, cifra de afaceri netă a crescut de peste trei ori, la peste 1,25 milioane lei și un profit de 239.248 lei.
Aproape – dacă nu chiar toți banii din 2017 – sunt încasați chiar de la PSD, partid al cărui trezorier este soțul doamnei Drăghici.
Astfel, Absolut Top Media & More SRL ar fi primit, în perioada martie 2017 - aprilie 2018, peste 1,8 milioane de lei de la PSD pentru publicitate difuzată pe postul argeșean Absolut TV.
În mai a.c., postul a fost închis.
Nici prima soție a lui Mircea Drăghici nu a fost uitată de către deputat.
Firma Evisa Top Business este deținută în mod egal de aceasta, Cristina Ioana Drăghici, și de Victorița Mincă. Această firmă ar fi primit în jur de 41.000 lei de la PSD.
Alți beneficiari ai banilor publici din PSD
Mircea Drăghici este fondatorul Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS) și fost pilot de raliu, ba chiar campion național în 1999, conform propriului CV.
În Comisia de Securitate a FRAS îl regăsim, în calitate de membru, pe Justinian Pleșa, patronul firmei Just Multiserv SRL.
Societatea are ca domeniul principal de activitate “lucrări de tâmplărie și dulgherie”.
Și această firmă a beneficiat de bani pe filieră PSD.
Printre instituțiile care au dat contracte acestei firme se află Compania Municipală Consolidări, înființată la propunerea primarului PSD Gabriela Firea.
Omul lui Drăghici a beneficiat de 24 de contracte de la Consolidări, în valoare de 276.400 lei.
Supranumit de presa centrală drept „mecanicul lui Tăriceanu”, Victor Sandu a fost uns la șefia Administrației Naționale Apele Române pe un post primit de ALDE în urma negocierilor guvernamentale.
Dar asta nu l-a împiedicat pe Victor Sandu să joace în barca PSD.
Bun prieten cu trezorierul Mircea Drăghici, Victor Sandu ar fi primit peste 95.000 de lei pentru lucrări prestate pentru PSD.
Banii au fost plătiți în contul firmei TMD Lasting Service, care are ca obiect principal de activite “întreținerea și repararea autovehiculelor”.
În 2008, Drăghici deținea un Matiz
Mircea Drăghici a lucrat în ultimii 18 ani la stat, timp în care a acumulat o avere impresionantă din salariu de bugetar.
În perioada 1986 -2000, a fost șef de secție la IATSA Ștefănești (întreprindere de stat de transport).
De acolo, a fost numit în funcția de subprefect al județului Argeș, funcție pe care a deținut-o în perioada 2001 - 2004.
Patru ani mai târziu, a prins un loc de deputat pe listele PSD.
În cel de-a doilea mandat de deputat, din perioada 2012 – 2016, Drăghici s-a școlarizat la Colegiul Național de Apărare și la Colegiul Național de Afaceri Interne.
În 2008, atunci când a intrat prima data în Parlament, deputatul Drăghici a declarat că deține trei terenuri intravilane în Pitești, Dâmbovicioara și Curtea de Argeș.
Totodată, a mai declarat un apartament în Pitești, o treime dintr-o casă de vacanță în Dâmbovicioara, plus un apartament în Târgoviște.
Pe atunci, se plimba cu un Matiz fabricat în anul 2002.
Tot în 2008, a vândut un apartament cu 75.000 euro lui David Constantin Radu și o mașină SUV KIA Sportage cu 95.000 lei firmei sale, EPC Management.
În conturi deținea suma de 85.000 euro.
La capitolul venituri a declarat venituri de 90.000 de lei, bani obținuți din consultanță, dar și dividende de 140.000 lei de la EPC Management și Electroconstrucția Instal SRL.
Cristina Drăghici, prima sa soție sa, primea un salariu de 17.000 lei de la ITM Argeș, plus 7.000 de lei din închirierea unui imobil.
În 2009, a mai cumpărat un teren de 741 mp în Curtea de Argeș și un Fiat Doblo.
Banii din cont s-au redus la suma de 60.000 euro.
Deputatul Drăghici a divorțat la un moment dat și a împărțit bunurile.
În urma divorțului, a rămas cu două terenuri situate în Pitești și Curtea de Argeș, dar și cu un apartament în Târgoviște și o casă în Curtea de Argeș.
A păstrat un Audi din 2012, banii din bancă, dar a apărut un credit luat de la o persoană fizică în cuantum de 17.500 euro, fără termen de rambursare.
Îmbogățit după a doua nuntă
Declarațiile de avere ale deputatului Mircea Drăghici s-au umplut din nou după a doua nuntă.
Conform declarației din iunie 2014, de pe urma căsătoriei a primit un cadou de 88.650 de euro.
Apare un teren de 805 mp în Curtea de Argeș, teren pe care îl deținea în coproprietatea cu noua soție, Georgiana Drăghici.
Își vinde mașina Audi cu 30.000 euro. Tot 30.000 de euro depune în contul unei bănci.
Pe noua lui soție, Georgiana Drăghici, o găsim angajată la cabinetul europarlamentarului Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, dar și la Universitatea din Pitești.
Dar la finalul declarației de avere, Mircea Drăghici, a menționat că „soția are în proprietate bunuri dobândite înaintea căsătoriei a căror valoare nu o cunosc”.
De abia doi ani mai târziu, deputatul Drăghici declară un apartament de 82,48 mp pe care l-ar fi cumpărat soția sa în 2012.
Interesant e faptul că apartamentul nu a fost menționat în declarația de avere din 2015.
Tot în 2016, Drăghici a declarat că soția sa ar fi primit un salariu de peste 31.000 lei de la Universitatea din Pitești, 24.000 euro pentru funcția de consilier al Dacianei Sârbu, o indemnizație de aproximativ 2.500 de lei pentru funcția de membru în consiliul de administrație la CIT, dar și o indemnizație de creștere a copilului de 12.371 lei.
În vara anului 2017, Mircea Drăghici a menționat în declarația de avere că a luat cu titlul de împrumut suma de 270.000 de lei de la o persoană fizică.
Într-un cont mai avea peste 93.000 lei. Tot în acel an, soția sa și-a cumpărat un Mercedes din 2016 în rate.
Un an mai târziu, în iunie 2018, averea deputatul crește considerabil.
Declară că a încheiat o promisiune de cumpărare a unei case în Ilfov, pentru care ar fi achitat 85.000 euro.
În bancă mai avea în jur de 60.000 lei și 8.666 euro, dar a vândut și două mașini, cu 15.000 euro și, respectiv, 40.000 lei.
Totodată, a menționat că s-ar fi cu împrumutat 60.000 euro de la o rudă.
Pe lângă salariul de deputat, soția sa a primit o indemnizație de creștere a copilului de aproximativ 60.000 lei, i s-a restituit un împrumut de la firmă de 80.000 lei, dar și drepturi bănești de aproximativ 8000 lei.
Miracol: 5 terenuri, 2 case și un Mercedes în 4 luni
Patru luni mai târziu, adică acum două săptămâni, Drăghici a completat o nouă declarație de avere în care declară că a cumpărat pe numele fiicelor sale un teren de 586 mp în Pitești, un teren de 17.466 mp în comuna Oarja, din Argeș, plus alte trei terenuri în Curtea de Argeș.
Valoare achitată pentru casa din Ilfov crește de la 85.000 euro la 150.000 euro.
La acestea se adaugă o casă cu amprentă de 166 mp pe numele ficelor sale, în Pitești, plus o casă de vacanță cu o amprentă de 112 mp în Curtea de Argeș.
Mai declară un Mercedes, fabricat în 2016.
La capitolul venituri, menționează că soția sa, Georgiana Drăghici, a obținut peste 143.000 lei din închirierea unor echipamente TV, plus alți 55.800 din închirierea unui imobil, venituri nedeclarate anterior.
Trimis în judecată de DNA
În noiembrie 2015, DNA a emis un comunicat de presă în care anunța că era trimis în judecată, printre alții, „DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, deputat în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicității la instigare) la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracțiuni, din care 3 în formă continuată)”.
La sfârșitul lunii iunie a acestui an, însă, conform Agerpres, “Deputatul Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu au fost achitaţi (...) de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie alături de 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.
De asemenea, judecătorii au decis achitarea şi a altor 40 de persoane judecate în acest caz.”
Decizia, însă, nu este definitivă.
Articole înrudite
- FOTO&VIDEO Zeci de șoferi de camion au rămas înzăpeziți
- Camion încărcat de 3 ori peste greutatea admisă. N-avea nici autorizație de transport
- COD ROȘU Remorca unui camion a fost luată de vânt
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?