Suceava. Un camion confiscat de polițiști pentru transport ilegal de lemn Recomandat
- Scris de Administrator
- Imprimare
Polițiștii din Vama, județul Suceava, au continuat verificările în cazul unui transport suspect de material lemnos depistat pe DN 17, la Molid, în data de 31 ianuarie 2024.
În urma efectuării de cercetări în cauză, au rezultat indicii privind existența infracțiunii de ,,transport cu orice mijloace de transport a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoțit de documentele specifice de transport” , constând în aceea că în baza unui singur aviz de însoțire au fost efectuate două transporturi de material lemnos cu un volum de peste 10 mc. Astfel, în data de 6 februarie, s-a dispus prin ordonanță indisponibilizarea camionului Volvo folosit la comiterea faptei, acesta fiind predat în custodie în spațiul special amenajat al IPJ Suceava din comuna Stroiești. Cercetările vor fi continuate de polițiștii SPR 14 Vama, dosarul urmând a fi soluționat procedural sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pe de altă parte, marți, la orele 15.45, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, polițiștii au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat de 45 ani, din Voitinel, încărcată cu materiale lemnoase. Cu privire la documentele pentru materialele lemnoase transportate, șoferul a prezentat pe dispozitivul mobil două avize de însoțire, pentru cantitatea de 2,02 mc lemn de foc specia molid, respectiv 1,01 mc lemn rotund pentru construcții rurale.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul materialelor lemnoase , cât și la modalitatea de inventariere efectuată de către emitentul avizului, s-a procedat la conducerea autoutilitarei la Depozitul de pe raza Ocolului Silvic Marginea, în vederea inventarierii de către personalul silvic. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5,08 mc lemn rotund bușteni pentru gater specia molid (22 de piese cu diametrul la capatul subțire mai mare sau egal de 24 cm, în condițiile în care emitentul avizului a efectuat un cubaj tehnic la inventariere, deși conform prevederilor legale avea obligația de a inventaria fiecare bucată de material lemnos în parte), astfel constatându-se că materialele lemnoase în cauză nu au proveniență legală. Totodată, emitentul avizului a încris în primul aviz cantitatea de 2,02 mc lemn de foc specia molid, însă cu ocazia inventarierii a rezultat că această cantitate nu există încărcată în mijlocul de transport.
Având în vedere cele constatate, s-a procedat la confiscarea fizică a cantității de 5,08 mc lemn rotund bușteni gater specia molid, în valoare de 2.590 lei, precum și confiscarea valorică a cantității de 2,02 mc lemn de foc molid, în valoare de 345 lei. De asemenea, șoferul a fost amendat.
Articole înrudite
- Accident teribil pe Valea Oltului între două camioane
- Un șofer de camion a fost condamnat la închisoare pe viață. Ce crime a făcut?
- Un camion a ajuns în șanț. Șoferul a adormit la volan
- Trafic îngreunat pe Valea Oltului. Camion, oprit între Tălmaciu și Boița
- Camioane blocate din cauza zăpezii. Unele nu aveau anvelope de iarnă