Studiu UNTRR: Tendințele pieței de transport rutier pentru următorii 6 ani Recomandat

Studiu UNTRR: Tendințele pieței de transport rutier pentru următorii 6 ani

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat, în luna martie 2024, analiza „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018 – 2030”. Studiul detaliază tendințele industriei transporturilor rutiere, urmărind evoluțiile și impactul în piață. El mai evidențiază și creșterea cererii de servicii de transport rutier, subliniind rolul său crucial în comerțul intern și internațional.

Analiza este axată pe patru componente majore:
• previziuni macroeconomice și importanța transporturilor rutiere în economie,
• evoluții și prognoze ale pieței transporturilor,
• analiza factorilor care influențează piața (costuri, reglementări, bune practici, digitalizare, decarbonizare, Schengen),
• piața transporturilor din România în context european,
• bune practici în transportul rutier de marfă.

Radu Dinescu, Secretar General al UNTRR: "Această analiză reprezintă un pas deosebit de important în înțelegerea și modelarea viitorului transporturilor rutiere din România. Suntem mândri să contribuim la o viziune inovatoare și sustenabilă pentru acest sector vital, asigurând astfel prosperitatea și siguranța în transporturile naționale. Studiul nu doar că oferă o perspectivă valoroasă asupra stadiului actual al transporturilor rutiere din România, dar evidențiază și direcțiile noastre strategice pentru viitor. Ne-am angajat să promovăm o industrie de transport rutier robustă, adaptabilă, echitabilă și sustenabilă ".
Puteți citi analiza „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018 – 2030” aici: https://piata-transporturilor.ro/

Transportul rutier – principalul exportator de servicii al României
Conform studiului, piața transporturilor rutiere a ajuns la o valoare de aproape 19 miliarde euro în anul 2023, dintre care 17 miliarde euro a fost transportul rutier de marfă, ritmul mediu anual de creștere al ultimilor 5 ani fiind de 8,5%.
În ciuda numeroaselor provocări, sectorul transporturilor rutiere este primul exportator de servicii al României cu 7,81 miliarde euro în 2023, în fața exportului de servicii IT de 7,772 miliarde euro și cu un sold pozitiv (export-import) de 6,226 miliarde de euro, înaintea soldului serviciilor informatice de 5,9 miliarde euro.
Contribuția transporturilor rutiere la formarea PIB a fost de 3% în anul 2022, iar 2,6% a provenit de la segmentul transporturilor rutiere de mărfuri.
Studiul mai subliniază că sectorul transportului rutier continuă să fie coloana vertebrală în logistica mărfurilor. În ultimii doi ani acesta a reprezentat 71% din totalul mărfurilor transportate (inclusiv maritim) sau 72% (exclusiv maritim) din parcursul total al mărfurilor măsurat în milioane tone – kilometri.
În concluzie, deși transportatorii români au de înfruntat numeroase provocări economico-financiare și legislative, activitatea lor rămâne remarcabilă, mai arată studiul „Piața Transporturilor Rutiere din România, 2018 – 2030”. De pildă, din totalul comerțului exterior de mărfuri al României (milioane tone), transportatorii români transportă 57% din importurile de mărfuri ale țării și 66% din exporturi.

TOPUL performanțelor industriei transporturilor rutiere din România la nivel european
• Deținem locul 6 în UE la transportul rutier de mărfuri (ca valoare a pieței) deși reprezentăm a 12-a economie ca mărime din UE;
• Locul 3 la transportul rutier internațional bilateral;
• Locul 3 la transporturile rutiere internaționale cross-trade operate de un transportator român între alte țări din UE, după Polonia și Lituania
• Locul 3 la transporturile în regim de cabotaj operate între două locații de încărcare/ descărcare din interiorul unei alte țări UE, după Polonia și Lituania.
În 2022 transportatorii români au deținut 4% din piața transportului rutier de marfă din UE, cu toate că economia României reprezintă doar 1,8% din PIB-ul UE.

TENDINȚE. Piața serviciilor anexe transporturilor va crește într-un ritm mai accelerat decât economia românească, în ansamblu, datorită poziționării strategice a țării, cu ieșire la Marea Neagră, și datorită faptului că România încă este o țară emergentă.

Perspectivele transportului rutier de mărfuri din România – orizont 2030
• Este așteptată să crească cererea serviciilor de logistică și transport de mărfuri din 2025, după depășirea crizei inflaționiste actuale. Asta, datorită impulsului pe care industria prelucrătoare îl va primi (în principal, în urma expansiunii comerțului electronic și a dezvoltării lanțurilor de aprovizionare).
• Aderarea României la spațiul Schengen cu frontierele terestre este o urgență. Printre efectele negative ale neaderării la Schengen se numără: pierderi financiare în industrie (pierderi de 2,55 miliarde de euro anul trecut, 2,41 miliarde euro în 2022 și 19,1 miliarde de euro în perioada 2012 – 2023) sau timpi de așteptare în frontieră extrem de lungi (8-16 ore uzual la frontiera cu Ungaria, 3 zile în perioadele de sărbători, cu maxim istoric de 5 zile, la intrarea în Bulgaria, timpi de așteptare de 20-30 de ore uzual, cu 3 zile vara și 7 zile standard pentru camioanele cu mărfuri pentru Austria).
• Restricțiile impuse de Pachetul Mobilitate 1 vor continua să influențeze activitățile de cross-trade și cabotaj ale transportatorilor români. Aceștia încă așteaptă hotărârea Curții Europene de Justiție, după ce Avocatul General al UE a recomandat anularea obligației întoarcerii acasă a camioanelor. Acțiunea sa a fost demarată ca urmare a contestațiilor depuse de UNTRR și de alte state membre, încă din 2020.
• Criza șoferilor profesioniști rămâne o provocare majoră pentru firme. În prezent, transportatorii rutieri se confruntă cu un deficit de până la 33.800 de șoferi profesioniști de camion.
• Pentru perioada 2023 – 2030, scenariul conservator de prognoză arată o creștere anuală de 1% în volum și 8% în valoare a pieței transportului rutier de marfă, care este estimată să ajungă până la aproape 30 de miliarde de euro;
• În 2024 costurile generale de operare ale transportatorilor rutieri sunt așteptate să crească cu până la 15% (din cauza majorării accizelor, a tarifelor RCA, a timpilor mari de așteptare la frontiere, a noilor taxe pe CO2 a prevederilor impuse de Pachetul Mobilitate 1 sau din cauza costurilor cu retro-echiparea obligatorie cu tahograf inteligent 2), lucru care va antrena scumpiri în lanț la consumatorul final.

Ediția a treia a analizei sectoriale Piața Transporturilor Rutiere 2018 – 2030 comandată de UNTRR a fost realizată de Interbiz.


STAREA TRANSPORTURILOR - RADU DINESCU


VERSUS SO3E04

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.