Spania. Şofer profesionist român, arestat pentru o alcolemie de 7 ori mai mare decât cea legală Recomandat

Spania. Şofer profesionist român, arestat pentru o alcolemie de 7 ori mai mare decât cea legală

Polițiștii spanioli au arestat, luni spre marți noaptea, în Vila-seca (Tarragona) un șofer de camion român circula cu un nivel al alcoolemiei de aproape șapte ori mai mare decât cel permis.

Șoferul profesionist român, în vârstă de 50 de ani, rezident în Murcia, claxona şi încerca să depăşească alte două camioane, în timp ce circula în zig zag pe o autostradă în apropiere de Tarragona, scrie La Vanguardia.

El i-a speriat pe mai mulţi participanţi la trafic, care au sunat la poliție.
Oamenii legii au reuşit să îl oprească pe şofer la Vilaseca, la ieşirea de pe A7, şi au descoperit că acesta mirosea puternic a alcool. Când l-au testat, rezultatul a fost de 1,02 miligrame la litrul de aer expirat.
Practic, nivelul de alcoolemie era de 7 ori mai mare decât limita admisă pentru profesionişti, 0,15. Şoferul a fost arestat, dar eliberat marţi de dimineaţă, urmând să fie judecat miercuri, la Tarragona.
Şoferul riscă o amendă de câteva mii de euro şi suspendarea dreptului de a conduce pentru cel puţin un an, fiind acuzat de infracţiuni grave la siguranţa circulaţiei rutiere.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți din transporturi!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.